Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Vest Timişoara va organiza, în premieră, un curs la care parteneri sunt Federaţia Română de Fotbal, împreună cu cei de la Agenţia Naţională Anti Doping. Domeniul este unul nou, cel al dreptului sportiv. Începând cu acest an, se va desfășura prima ediție a cursului postuniversitar de dreptul sportului din România. Cursul va fi organizat pe trei module de câte o săptămână, în lunile martie, aprilie, mai, și beneficiază de lectori naționali, dar și internaționali.
Cursul se adresează absolvenților de studii superioare, care doresc să-și aprofundeze cunoștințele în domeniu prin module teoretice și practice atât pe subiecte juridice, cât și economic-fiscale. Modulul 1 are loc între 20-25 martie 2017, modulul 2 se va desfăşura între 24-29 aprilie 2017, iar ultimul modul între 22-27 mai.
Cursul se finalizează cu un examen de certificare a competențelor profesionale asimilate. În urma absolvirii cursului, se eliberează un certificat de atestare a competențelor profesionale specifice programului.
Înscrierile se pot face până la data de 28 februarie 2017, inclusiv. Cei interesaţi vor prezenta la înscriere o serie de documente: fișă de înscriere-model; copia legalizată a diplomei de absolvire a unei forme de învățământ superior (diploma de licență și foaia matricolă sau suplimentul la diplomă); copia legalizată a certificatului de naștere (și, în cazul schimbării numelui prin căsătorie, certificatul de căsătorie); copia cărții de identitate; 3 fotografii în format 3×4 cm; dovada achitării taxei de înscriere și a taxei de participare.
Dosarul de înscriere poate fi depus la secretariatul Facultății de Drept sau transmis prin poștă cu confirmare de primire (Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Drept, 300575 Timișoara, Bd. Eroilor nr. 9A, jud. Timiș), cu mențiunea „Înscriere curs postuniversitar Dreptul sportului”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!