Prefectura Timiş, la 15 ani

Prefecţi
Prefecţi
TIMIŞ. Toţi cei interesaţi de activitatea Prefecturii pot să dea o raită prin birourile instituţiei. Prefectura organizează, la aniversarea a 15 ani de activitate, Ziua Porţilor Deschise, timişenii având acces în toate încăperile din clădire.

Prefectul Ovidiu Drăgănescu i-a invitat să ciocnească o cupă de şampanie cu această ocazie pe toţi cei care au ocupat în acest timp funcţiile de prefect şi subprefect de Timiş. Primul prefect de după Revoluţie, Florentin Cârpanu, caracterizează perioada petrecută în instituţie drept una tulbure. „În primul rând, nu erau două autorităţi ca acum.

Prefectura şi Consiliul Popular erau la un loc, era o perioadă de dezorganizare, haos, probleme mari de aprovizionare a populaţiei. Mai era problema curăţeniei, oraşul nu era curăţat de la Revoluţie.

Era nenorocire, toată ziua discuţii, ce să facem şi cum să facem, un haos general. Între timp s-a mai luminat, dar am plecat pentru că nu era pentru mine aşa ceva. A fost o perioadă foarte grea, agitată, cu multe probleme”, ne-a povestit Cârpanu. Fostul prefect din anii ’90 spune că nu s-ar mai întoarce sub nicio formă la Prefectură sau în viaţa politică.

Un alt fost prefect, Ion Răducanu, caracterizează cele şapte luni petrecute la cârma instituţiei drept „o perioadă scurtă, dar plină”. Social-democratul spune că dacă ar fi să se întoarcă la Prefectură, primul lucru pe care l-ar face ar fi ordine în judeţ. „Sunt multe lucruri pe care aş fi vrut să le fac, dar nu am apucat, de exemplu să fac lumină în problema fondului funciar şi să îl ajut pe domnul primar să facă ordine în municipiu”, ne-a spus Ion Răducanu.

Diana Lupulescu
diana.lupulescu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase