Prefectul negociază deputăţia cu PD-L?

5Comentarii
Prefectul negociază deputăţia cu PD-L?
Timiş – Deşi prefectul Ovidiu Drăgănescu spune că nu se va afla pe nicio listă electorală şi că funcţia apolitică pe care o deţine în prezent nu-i permite să se implice în astfel de chestiuni, zvonurile privind o eventuală candidatură a sa la deputăţie nu contenesc. Ultima variantă este că ar candida pentru PD-L.

Dacă zilele trecute membri ai conducerii PNL Timiş afirmau că prefectul Ovidiu Drăgănescu i-ar fi contactat pentru că inteţionează să se reîntoarcă în partid şi să candideze la alegerile parlamentare, într-un colegiu de deputat, iată că acum reprezentantul guvernului în teritoriu pare să fi schimbat macazul politic. De această dată, în mediul politic se vorbeşte despre o eventuală candidatură a sa la PD-L. Cum nu iese foc fără fum, surse din rândul democrat-liberalilor afirmă că prefectul şi-ar fi negociat candidatura la nivel înalt, direct la Bucureşti. Curios este şi că democrat-liberalii şi-au stabilit, joi, lista de candidaţi, lăsând un colegiu de deputat din Timişoara neocupat. Asta, în condiţiile în care în PD-L Timiş a fost bătaie pe locuri nu glumă, fiind partidul cu cei mai mulţi doritori de un scaun călduţ de parlamentar. Preşedintele PD-L Timiş, Dorel Borza, admite că viitorul ne poate rezerva surprize. Întrebat dacă Ovidiu Drăgănescu va candida la parlament pentru PD-L, acesta a răspuns ferm: “Încă nu! În acest moment, Ovidiu Drăgănescu nu se află pe lista de candidaţi a PD-L, dar orice se poate întâmpla. Pe plan local, nu s-a discutat. Nu pot nici să confirm, nici să infirm o eventuală candidatură a sa. Până în 29 octombrie, când va fi momentul definitivării candidaturilor, se pot întâmpla multe“, ne-a declarat Borza.
Într-adevăr, surprize pot fi multe: “Sunt măsuraţi mai mulţi candidaţi. Au fost şi câte şase pe fiecare Colegiu în parte. Deciziile se bazează pe sondaje. În privinţa Colegiului I de deputat pe Timişoara nu este luată încă o decizie, dar vom decide săptămâna viitoare. Acum suntem în sondaje pe teren. Cu toată sinceritatea, nu ştiu dacă numele prefectului Drăgănescu este lansat în sondaj, dar unul din numele lansate în acest sondaj este Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş. Patru oameni au rămas în cursa finală pentru Colegiul I”, a precizat Sulfina Barbu, responsabil PD-L pe această zonă.

Start în cursa pentru voturi

Legat de ceilalţi candidaţi democrat-liberali, pentru unii lucrurile n-au ieşit aşa cum şi-ar fi dorit. De exemplu, consilierul local Gheorghe Ciobanu ar fi vrut un Colegiu de senator în Timişoara, pe care l-a primit însă actualul senator Gheorghe David. Ciobanu va candida la deputăţie în judeţ. Astfel, la Senat, pe Colegiul I candidează Gheorghe David, pe Colegiul II (Timişoara) – Viorel Oancea, pe Colegiul III (Timiş) – Dorel Borza, iar pe Colegiul IV (Timiş) – Cornelia Corescu, deşi iniţial a fost propus Nicola Trăilă. De remarcat este că Dorel Borza se va confrunta cu pesedistul Viorel Matei, iar Corescu cu liderul filialei PSD Timiş, Ilie Sârbu.
Pe Colegiile pentru Camera Deputaţilor din Timişoara vor candida: Ştefan Drăgulescu (Colegiul II), Petre Petrişor (Colegiul III), Radu Lambrino (IV), Colegiul I fiind deschis, în sensul că nu s-a hotărât deocamdată candidatul. Au ieşit din calcule alte trei persoane, mai puţin cunoscute. Tot la deputăţie, în judeţ, candidează: Alin Popoviciu (Colegiul V), Valeriu Tabără (VI), Marius Martinescu (VII), Nelu Balaş (VIII), Tiberiu Lelescu (IX) şi Gheorghe Ciobanu (X). De ştiut, dacă împărţirea pe Colegii va suferi alte modificări, iar prefectul ar candida pe colegiul III Timişoara, asta ar însemna o confruntare cu liberalul Viorel Coifan.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor