Prefectul ar cere bani de la Guvern pentru blocul distrus de explozie, dar nu ştie ce sumă

8Comentarii
Prefectul ar cere bani de la Guvern pentru blocul distrus de explozie, dar nu ştie ce sumă
Reprezentanţii Primăriei Timişoara îi cer prefectului să ia măsuri pentru refacerea blocului afectat de deflagraţia de pe strada Constantin Brăiloiu, să solicite bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru aceste lucrări. Prefectul spune că va solicita bani, dar nu ştie… ce sumă, acuzând municipalitatea că lucrează „după ureche”!

Oficialii primăriei au înaintat marţi o adresă către Prefectura Timiş, prin care solicită acestei instituţii să ia măsurile care se impun pentru reabilitarea imobilului de pe strada Constantin Brăiloiu nr. 7 din Timişoara, afectat de explozia produsă într-unul dintre apartamente. Reprezentanţii municipalităţii spun că au luat toate măsurile de urgenţă pentru angajarea unui constructor care să execute lucrări provizorii de sprijinire a structurii, iar o parte dintre sinistraţi, oamenii evacuaţi din bloc, au fost cazaţi temporar la cămine şcolare.

Cei de la primărie afirmă însă că mai departe trebuie să acţioneze prefectul Mircea Băcală, să ia măsuri pentru susţinerea finanţării procedurilor şi lucrărilor de reabilitare a imobilului din fondul de rezervă al Guvernului, cum s-a întâmplat în urmă cu mai mulţi ani, când un imobil de pe strada Siderurgiei a fost afectat de o explozie, fiind reabilitat apoi cu fonduri guvernamentale.

Prefectul acuză… pasarea problemei

Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, susţine că tocmai ce a primit şi el adresa Primăriei Timişoara, însă spune că aceasta este făcută „după ureche”, în sensul că nu se specifică de ce sumă ar fi nevoie pentru a reabilita blocul afectat de explozie. „Acum mi-a venit adresa de la primărie. Mâine dimineaţă voi face o solicitare către Guvern pentru a pune la dispoziţie bani din Fondul de Rezervă al Guvernului. Dar, vreau să spun că această adresă e făcută cam după ureche. În sensul că nu se specifică ce sumă ar fi nevoie. Eu nu ştiu ce sumă să cer, că nu sunt constructor. Dar o să fac toate demersurile pentru a obţine fonduri din rezerva statului”, a declarat Băcală.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a mai afirmat că, înainte de a trimite solicitarea către Executiv trebuie să se întâlnească cu reprezentanţii primăriei şi cu experţii constructori, pentru a stabili exact fondurile necesare reabilitării imobilului de pe strada Constantin Brăiloiu. „Impresia mea este că au făcut o chestie să scape de probleme şi să le arunce în curtea prefectului. Trebuie să avem o întâlnire cu experţi din cadrul primăriei, care să facă o evaluare prin care să se spună de câţi bani e nevoie. Pentru că dacă facem şi acest lucru după ureche, ăsta va fi şi rezultatul”, a mai declarat prefectul.

Reprezentanţii municipalităţii spun însă că nu sunt proprietari pe imobil, că cei de la Inspectoratul de Stat în Construcţii trebuie să comande o expertiză tehnică pentru a vedea cât de afectată este structura de rezistenţă a blocului, iar apoi va fi realizat un proiect de consolidare.

 

Explozie la un bloc cu 100 de apartamente din Timişoara - Imagini explozie Explozie bloc de nefamilisti | Explozie bloc de nefamilisti (2) | Explozie imobil Timisoara | Evaluarea pagubelor in urma exploziei de la Timisoara | Evaluarea pagubelor in urma exploziei de la Timisoara (2) | Video explozie Video | Video



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor