Praznicul de duminică

Praznicul de duminică
La 6 ianuarie sărbătorim an de an Botezul Domnului. Numitei sărbători i se mai spune şi Epifanie sau Teofanie, care în limba greacă înseamnă arătarea Lui Dumnezeu, deoarece cu prilejul acestei manifestări, Dumnezeu, Unul în Fiinţă, dar întreit în manifestări sau feţe, iese din abstract şi se concretizează.

El este spirit absolut şi de aceea nu poate fi intuit ce cele cinci simţuri, aparţinând prin excelenţă lumii spirituale. Cu prilejul botezului Domnului, însă, Divinitatea iese din abstract şi toate cele trei persoane ale Sf. Treimi se concretizează: Dumnezeu-Tatăl, sub chipul vocii care confirmă dumnezeirea Fiului prin cuvintele: „acesta este Fiul Meu cel iubit, întru carele bine am voit, pe acesta să-L ascultaţi!” Dumnezeu-Fiul este concretizat sub chipul Omului ce se botează, iar Dumnezeu – Duhul Sfânt se concretizează sub chipul unui porumbel.

Iisus Hristos a fost botezat la 30 de ani, vârstă majoră, ce se cere la evrei ca să poată fi ascultat de auditoriu. Dar botezul efectuat asupra Sa a fost doar un simbol ineficace, deoarece Iisus nu a avut păcatul strămoşesc sau păcatele personale şi a fost o prezentare în public a lui Ioan, că acesta este Fiul lui Dumnezeu, cel prezis de către profeţii Vechiului Testament.

Considerente sau precizări: nu poţi fi creştin sau mântuit, fără botez. E drept, copilul nu înţelege actul botezului, dar îl înţelegem noi, cei maturi. Când trimiţi copilul la şcoală, el nu ştie ce-i şcoala, dar ştiu părinţii, iar naşii sunt creştinii majori, care mărturisesc credinţa în locul lui. E vorba, deci, de mântuirea prin credinţa altora. Copiii nu trebuie privaţi de mântuire, deoarece Iisus I-a chemat: „lăsaţi copiii să vină la mine!” Aşa se face că în bisericile autentic creştine botezul este administrat copiilor ca o practică bimilenară. Prilejuri de mântuire mai găsim. Dacă la botez îmbrăcăm o cămaşă albă şi nouă iar mai târziu cămaşa sufletului se murdăreşte, avem botezul pocăinţei prin care, prin baia mărturisirii păcatelor şi a regretelor ne spălăm murdăria, deoarece lacrimile spală şi purifică. Tâlharul din dreapta Lui Iisus n-a fost niciodată botezat, dar s-a mântuit într-o clipă, prin căinţă, lacrimi şi rugăciune.

Deci, nu uita chemarea imperativă a copiilor la Iisus, care a zis: „lăsaţi copiii să vină la Mine, şi nu-i opriţi, că a unora ca acestora este împărăţia cerurilor”, conform Luca 18-16.
Pr. Teodor Poneavă



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !