Prăpăd la Parcul Petrolier Calacea

4Comentarii
Maşinile s-au defectat pe drum
Maşinile s-au defectat pe drum
TIMIŞOARA – Au programat o adevărată vâlvataie! Şefii le-au pregătit pompierilor un exerciţiu plin de situaţii …neprevăzute. Aşa cum se întâmpla în realitate.  video

Pompierii militari s-au jucat cu focul la staţia petrolieră de la Calacea, ieri dimineaţă. Scenariul gândit de specialiştii în operaţiuni tactice de la ISU Banat a testat timpul de reacţie, dar şi felul în care pot acţiona mai multe forţe, în astfel de cazuri. Servanţii au fost luaţi prin surprindere, căci sirena de alarmă a sunat cu o oră înainte de momentul stabilit cu o zi înainte.

Patru autospeciale de la Timişoara, ajutate de maşinile de intervenţie de la parcurile petroliere învecinate, au încercuit staţia de prelucrare de la Calacea. Devansarea orei de intervenţie i-a luat prin surprindere pe toţi, inclusiv pe reprezentanţii mass-media. Potrivit scenariului, rezervoarele parcului s-ar fi aprins din cauza unor hoţi care voiau să fure gazolină.

Aşa se face că maşinile pompierilor au intrat care pe unde au apucat. În învălmăşeala creată, fiecare a stropit ce şi pe unde a putut. Ba mai mult, la plecare, una dintre autospeciale s-a stricat pe drum. Maşina a fost cârpită ad-hoc, astfel că a ajuns până la urma la Timişoara, deşi avea serioase defecţiuni chiar la sistemul de direcţie. Nu degeaba se spune că… la intervenţii sunt trimise câte două autospeciale, pentru a fi siguri că ajunge măcar una la destinaţie.

Sabin Cercel
sabin.cercel@informmedia.ro



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor