Prădaţi în centrul Timişoarei

6Comentarii
Prădaţi în centrul Timişoarei
Timişoara - Poliţiştii comunitari au prins un hoţ care i-a furat portmoneul unui bărbat care se afla cu copilul lângă ceasul din Piaţa Victoriei, la porumbei. Hoţul, care a sustras portofelul chiar din căruciorul celui mic, a fost observat de către agentul care supraveghează zona din balconul Operei!

După ce l-a văzut chiar în timp ce “opera”, poliţistul comunitar şi-a anunţat colegii prin staţie, iar hoţul a fost prins imediat. Tânărul, pe nume Ştefan B., în vârstă de 24 de ani, din Reşiţa, Caraş Severin, a recunoscut în faţa agenţilor că are antecedente, că a mai fost la închisoare pentru furt din buzunare. El a spus că a furat portmoneul pentru că nu avea bani de mâncare, pentru că a ajuns recent în Timişoara şi nu are niciun venit. Poliţiştii de la Secţia 1 îl vor cerceta pentru furt. În aceeaşi zonă a avut loc şi o agresiune. Blagoie L. a cerut ajutorul poliţiştilor după ce, susţine el, a fost agresat de trei indivizi. Bărbatul a declarat că a găsit pe jos un telefon mobil, iar cei trei au început să-l lovească pe motiv că l-ar fi furat de la ei. F. Tiberiu, de 22 de ani, M. Sorin, de 20 de ani şi T. Andrei, de 19 ani, toţi din Timişoara, împreună cu cel care i-a reclamat pentru agresiune, au fost predaţi poliţiştilor de la Secţia 1, care urmează să facă lumină în acest caz.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor