Pradă pădurea!

Pradă pădurea!
TIMIŞOARA. Forţe importante s-au mobilizat şi au făcut front comun pentru stoparea defrişărilor ilegale. O adevărată caravană, formată din zeci de camioane, pline ochi cu lemne de construcţii şi foc, a fost descoperită sâmbătă dimineaţa, lângă Jimbolia, de poliţiştii de frontieră.

Ei au fost cooptaţi într-un plan comun de acţiune, semnat la finele săptămânii trecute, între administraţia judeţeană şi reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, poliţiei de frontieră şi inspectorii silvici. Cu noaptea-n cap, echipele mixte au pândit şoseaua de la intrarea în Jimbolia.

Orele lungi de pândă le-au fost răsplătite din plin. În doar câteva ore, oamenii legii au oprit nu mai puţin de 26 de camioane burduşite cu lemne, tăiate ilegal din zonele Făget şi Margina. O parte dintre şoferi au spus că au achiziţionat buştenii în numele unor firme, deşi nu aveau documente legale.

Alţii au susţinut că au cumpărat lemnul pentru ei… însă au preferat să obţină un extra profit, prin revânzarea la suprapreţ şi de aceea au mers taman la Jimbolia. „În zonă e cererea mare de material lemnos. Transporturile vizau în special mediul rural, unde lemnele de foc se vând bine. camioanele cu lemne de construcţii urmau să ajungă la Sânnicolau Mare, pe căi ocolite”,a arătat comisarul Viorel Alexe, de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş.

Marfa a fost confiscată, iar transportatorii au încasat amenzi usturătoare. Echipele de control încearcă să-i identifice pe toţi cei care taie ilegal pădurea, mai ales că au informaţii că din zona Lugojului au plecat mult mai multe camioane, către destinaţii necunoscute.

Sabin Cercel
sabin.cercel@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor