Concertul va avea loc joi, 30 iunie, de la ora 20:30, la Cafe de Paris.
Îndrăgitul artist timișorean s-a întors din Canada pentru o perioadă scurtă. Spre bucuria fanilor, cât s-a aflat în România, artistul a susținut mai multe concerte. Înainte de a pleca din nou peste ocean, Teo Milea a decis să cânte pentru fanii și prietenii din orașul de pe Bega. La concert vor putea fi ascultate piese celebre de pe albumele „On white… and black keys” și „Open Minds”, dar și o nouă compoziție, „Remembering”.
Artistul se bucură de succes și în Canada. Acesta este câștigător al Votului Popular și finalist în Top 4 al concurs „Searchlight” organizat de Radio CBC Canada. De asemenea este câștigător la categoria „2015 Classical Album of the Year” la Radio SoloPiano US și al „Best Ambient/Instrumental Album” – The Akademia Music Awards cu ultimul său album „Open Minds”.
Prețul unui bilet de intrare la eveniment este 40 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!