Postasii timiseni s-au intrecut in mars

4Comentarii
Postasii timiseni s-au intrecut in mars
Şi-au dovedit abilităţile fizice. Un număr de 39 de poştaşi s-au întrecut sâmbătă dimineaţă pe stadionul Dan Păltinişanu în faza judeţeană a Marşului Factorilor Poştali.

Acţiunea a fost pusă la punct de Oficiul Judeţean de Poştă Timiş şi a reprezentat faza judeţeană a competiţiei profesional-sportive dedicată factorilor poştali. La linia de start a competiţiei s-au aliniat 39 de postaşi, din care 13 fete, acestea au avut de parcurs 3000 metri şi 26 de baieţi, care avut un traseu de 7000 metri. Din păcate, pe lângă efortul fizic poştaşii şi poştăriţele au avut de înfruntat şi o ploaie rece. Victoria în competiţia băieţilor a revenit lui Viorel Ciresan, din Iezeriş, el fiind urmat de Ivan Dan, din comuna Bunea, respectiv Cristian Todoran, din Timisoara. La poştăriţe, cea mai bună a fost Angela Ciopeci, din Foeni, pe următoarele locuri situându-se Maria Dariciuc, din Sânnicolau Mare, respectiv Liliana Wiliung, din comuna Sacoşu Turcesc. Ca bonus pentru efortul depus, ocupanţii podiumului în competiţia de sâmbătă vor fi invitaţi să ia parte la disputa regională, aceasta se va desfăşura în staţiunea Moneasa. Etapa regională va fi urmată de competiţia naţională. Cei mai buni mărşăluitori dintre postaşii calificaţi la etapa naţională vor continua provocarea: în fiecare toamna are loc Balcaniada Factorilor Poştali, iar primii cinci poştaşi şi primele trei poştăriţe reprezintă Poşta Română la întrecerea balcanică.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor