Postas talharit de 40.000 de lei pe o strada din Timisoara

42Comentarii
Postas talharit de 40.000 de lei pe o strada din Timisoara
Un factor poştal care mergea cu bicicleta pe strada Constantin Brâncoveanu, îndreptându-se spre Gara de Nord, a fost jefuit, din mers, de doi indivizi necunoscuţi care se aflau pe un scuter. Aceştia i-au smuls geanta de pe umăr şi au dispărut cu toţi banii din aceasta, aproximativ 40.000 de lei.

Poştaşul le-a povestit poliţiştilor că a încercat să se ţină după cei doi tâlhari, dar nu a putut să îi prindă. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie care acum încearcă să dea de urma atacatorilor.

Totul s-a întâmplat în plină zi, joi. Poştaşul a plecat de la sediul central al Poştei din Timişoara cu geanta în care se aflau banii de pensii, ca într-o zi obişnuită. După ce a împărţit câteva pensii la oameni, la intersecţia străzilor Rusu Şirianu cu Constantin Brâncoveanu bărbatul a fost acostat de doi tineri pe un scuter, care i-au smuls geanta cu bani de pe bicicletă. Cei doi tâlhari au demarat apoi în trombă cu scuterul spre Gara de Nord, făcându-se nevăzuţi

Poştaşul le-a povestit poliţiştilor că a încercat să se ţină după cei doi tineri, dar nu a reuşit să îi prindă. Omul, în vârstă de 59 de ani, lucrează ca agent poştal de 10 ani şi spune că în tot acest decurs de timp nu s-a confruntat niciodată cu astfel de incidente.

Poliţiştii au reconstituit traseul făcut de poştaş până în momentul în care a fost jefuit. Momentan, oamenii legii nu au semnalmentele celor doi tâlhari, pentru că totul s-a întâmplat foarte repede, iar poştaşul nu a apucat să le vadă feţele, aceştia având glugi pe cap.

Pensionarii din zona cu pricina mai au de aşteptat câteva zile până la încasarea pensiei. Reprezentanţii Poştei Române invită pensionarii la calm, spunând că îşi vor primi banii în cel mai scurt timp.



42Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor