Poșta se capitalizează! Decizie istorică a Guvernului!

De Andreea Pintea
Poșta se capitalizează! Decizie istorică a Guvernului!
BUCUREȘTI. Procedura de capitalizare a Poştei Române a fost declanșată prin adoptarea, în Guvernul României, a Hotărârii privind participarea statului român la majorarea capitalului social al companiei.

„Acesta este un moment istoric pentru Poşta Română. Cei care au făcut posibilă această investiţie în Poşta Română merită toate aprecierile, atât din partea celor peste 24.000 de angajaţi, cât şi din partea clienţilor şi partenerilor noştri”, a declarat Elena Petraşcu, Directorul General al Poştei Române.

Majorarea capitalului social este în cuantum de 170.000.000 lei. Suma este destinată achitării datoriilor restante la bugetul general consolidat, aşa cum este prevăzut în Legea bugetului de stat pe anul 2018.

„Este vorba, într-adevăr, de o dublă investiţie în Poşta Română, o investiţie de capital, cu care datoriile noastre către ANAF sunt practic stinse, cât şi o investiţie de încredere în capacitatea Poştei de a redeveni o companie puternică şi profitabilă. În acelaşi timp, remarc susţinerea pe toată linia din partea reprezentanţilor statului român. Nu uităm că această capitalizare a fost prevăzută în bugetul de stat pentru anul 2018, votat de Parlamentul României”, a încheiat aceasta.

Poşta Română va proceda la convocarea Adunării Generale a Acţionarilor, conform prevederilor legale, pentru definitivarea procesului de capitalizare, ceea ce reprezintă o etapă importantă în demararea propriu-zisă a procesului de majorare a capitalului social.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !