Popovic a plecat de la Poli, Burca se pregateste de postul de titular

Popovic a plecat de la Poli, Burca se pregateste de postul de titular
Adus în iarnă pentru a pune umărul în apărarea lui Poli Timişoara, sârbul Igor Popovic nu a reuşit să confirme şi a decis, de comun acord cu clubul, să-şi rezilieze contractul semnat cu echipa alb-violetă.

Popovic a venit în intersezon la Poli Timişoara, a semnat un acord valabil trei ani, dar nu a prins nici un minut în partidele oficiale. Liga Profesionistă de Fotbal a luat act de acordul dintre părţi şi a admis rezilierea contractului. „A fost voinţa ambelor părţi, contactul a fost reziliat de comun acord” a declarat Gheorghe Chivorchian.

În ceea ce priveşte formaţia ce va fi folosită în meciul cu Manchester City, tehnicianul Vladimir Petrovic s-ar putea să-l folosească titular pe Ovidiu Burcă. Deşi jucătorul nu este la capacitate de efort maximă, el ar putea fi titular în centrul apărării timişorene după ce Cisovsky s-a accidentat în disputa cu Victoria Brăneşti. Eroul meciului de campionat de duminică, Ianis Zicu, ar putea fi, de asemenea, folosit ca şi titular. El joacă de la meci la meci tot mai bine, înscrie gol după gol şi, în plus, a devenit favoritul lui Vladimir Petrovic. Acesta a anunţat deja că în formaţia de start vor apărea câteva surprize.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !