Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL

Reactualizat la:
Popa şi Marşalik cer partidelor de dreapta să sprijine PNL
CARAŞ-SEVERIN – Liderii PNL, Nelu Popa şi Jaro Marşalik, au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au mulţumit tuturor celor care s-au prezentat la vot în 10 noiembrie, în special celor care au votat cu Klaus Iohannis.

Primarul Reşiţei le-a mulţumit celor peste 10 mii de reşiţeni care au votat cu PNL. „Suntem mulţumiţi de rezultatele din Caraş-Severin şi Reşiţa, ce ne situează peste media pe ţară. Mâine demarează campania pentru turul doi şi îi rog pe oameni să meargă la vot. De asemenea, rog partidele de dreapta, USR-PLUS, PMP să susţină candidatul PNL pentru o Românie normală. Fac apel şi la membrii ALDE să se reîntoarcă la matcă pentru că aşa e firesc“, a spus Nelu Popa. Şeful liberalilor reşiţeni a justificat şi refuzul lui Klaus Iohannis de a se prezenta la o dezbatere cu Viorica Dăncilă. „Preşedintelui nu îi este frică, cum susţin ei, ci pur şi simplu nu are ce să caute la o confruntare cu un om care a făcut parte dintr-o guvernare ce a eliberat peste 3000 ce criminali şi peste 2700 de violatori. Să vii acum să vorbeşti cu Iohannis despre viitorul României chiar nu este credibil. Nici eu nu aş fi acceptat aşa ceva“, a mai spus Popa.

Ce a făcut Iohannis pentru România? Câteva exemple le-a dat tot Popa: „Iohannis a fost unicul garant al relaţiei noastre cu exteriorul, cu NATO, UE şi alte structuri. Cu mijloacele extrem de reduse pe care le are un preşedinte la îndemână, a făcut foarte multe, ţinând ancorată România pe drumul pro-european. Pentru români, s-a opus măsurilor care au dus la creşterea preţurilor, a ratelor bancare şi facturilor“.

Vicepreşedintele Jaro Marşalik, după ce a transmis partidelor de dreapta acelaşi mesaj de a se alătura PNL, a precizat că „la primul tur al alegerilor prezidenţiale, România a arătat că respinge PSD. Niciodată în 30 de ani, un candidat PSD nu a avut sub trei milioane de voturi. Iohannis nu are nimic cu PSD, ci cu structura de conducere a acestui partid“.

Ambii liberali din conducerea PNL şi-au încheiat conferinţa îndemnând oamenii să iasă la vot.

N.C.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor