Popa Sapka a adus Amerika Evropa la Timisoara

De Zoltan Varga
Reactualizat la:
Popa Sapka a adus Amerika Evropa la Timisoara
Timişorenii de la Popa Sapka au susţinut joi seara un concert extraordinar „acasă“, evenimentul inclus în turneul lor de promovare a E.P. – ului Amerika Evropa fiind unul care s-a bucurat de un succes deosebit.

Concertul ce a avut loc în Life!Pub a prilejuit fanilor formaţiei o reîntâlnire sonoră cu piesele cântate de Dima Bodarev şi tovarăşii săi, iar printre piesele ce şi-au găsit loc în playlist s-a numărat şi o primă audiţie pentru publicul timişorean, Traca, o melodie în limba găgăuză care conform solistului trupei „s-a născut într-un garaj, cu ajutorul tatălui meu care mi-a atras atenţia asupra acestei piese“. Concertul a avut parte de un public numeros care a gustat din plin recitalul muzicienilor.

„Pentru această vară avem deja câteva invitaţii de a cânta la festivaluri şi aşteptăm confirmări şi pentru concerte peste hotare. Ne-am bucurat foarte mult de publicul timişorean, de primirea de care am avut parte şi de fanii care au cântat alături de noi. Pregătim pentru această vară lansarea unui nou E.P.“, ne-a declarat solistul trupei Dima Bodarev. Formaţia a scos recent primul videoclip din carieră, melodia aleasă fiind Dont Care.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !