Proiectul de recrutare vine în continuarea celui demarat în luna mai a anului trecut. Atunci 10 persoane au decis să se alăture pompierilor timișeni și să salveze vieți alături de aceștia.
„Această activitate este o continuare a proiectului ce a fost demarat în luna mai a anului trecut. La momentul actual, ISU Timiș are 10 voluntari care participă la misiuni specifice, alături de pompierii profesioniști. După parcurgerea unor programe de pregătire, activitățile derulate alături de efectivele ISU Timiș vor consta în participarea la misiunile de intervenție, utilizarea noțiunilor de bază în acordarea primului ajutor calificat, implicarea în acțiunile de ajutor umanitar și în cele de popularizare a mesajului preventiv”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Cei care vor să se alăture pompierilor trebuie să aibă între 16 și 65 de ani, să fie apți din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție și să nu-și fi pierdut calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență. Perioada de înscriere și depunere a dosarelor: 20.02 – 17.03.2017, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00, la sediul Detașamentului II Pompieri Timișoara (adresa: b-dul 16 Decembrie 1989, nr. 48, Timișoara). Relații suplimentare puteți obține la numărul de telefon: 0762-798.312, zilnic de luni până vineri în intervalul orar 08:00 – 16:00, sau aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!