Pompierii si-au etalat „arsenalul” in centrul Timisoarei, spre incantarea copiilor

De F.M.B.
Pompierii si-au etalat „arsenalul” in centrul Timisoarei, spre incantarea copiilor
Timişoara a sărbătorit astăzi Ziua Pompierilor. Piaţa Victoriei a fost scena pe care pompierii de la ISU Banat şi-au etalat echipamentele şi maşinile cele mai performante. Copiii au fost încântaţi peste măsură că au putut să fie şi ei, pentru câteva momente, în cizmele celor care se ocupă cu salvarea de vieţi.

Pompierii şi-au sărbătorit ziua în centrul Timişoarei şi alături de ei au fost, ca de obicei, cei mici. Aceştia au putut să se simtă pentru puţin timp eroi şi au avut ocazia să urce în utilajele cu care pompierii sting flăcările incendiilor.

În 13 septembrie se împlinesc 165 de ani de când pompierii români au ţinut piept cu îndârjire trupelor turceşti. Bătălia de la Dealul Spirii a fost, vineri, prilej de bucurie pentru timişoreni şi pentru pompierii militari.
Oamenii au putut vedea o adevărată expoziţie de autoutilitare de pompieri şi autospeciale SMURD. Pentru că este o zi specială, vineri, curioşii au putut vizita toate subunităţile din cadrul Inspectaoratului pentru Sitauţii de Urgenţă Banat.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !