Pompierii, salvarea şi poliţia puse pe jar de un piroman, în Timiş

5Comentarii
Pompierii, salvarea şi poliţia puse pe jar de un piroman, în Timiş
Străzile din Seceani, comuna Orţişoara, au fost luate la pas de forţe de intervenţie din Timişoara, care l-au căutat pe un localnic ce şi-a incendiat locuinţa. Bărbatul, de 48 de ani, cu afecţiuni psihice, a ameninţat încă de la orele dimineţii că se va sinucide. | Video Forum


Luni seara, cu puţin după ora 20, omul a
incendiat o anexă, iar focul s-a extins la unul
dintre cele două corpuri ale casei sale. El locuia
cu mama lui dar în urmă cu un an femeia sa
internat într-un azil de bătrâni
pentru că nu a mai suportat tratamentul pe care
fiul ei, schizofrenic, i-l aplica. Poliţiştii
din Orţişoara iau întocmit
bărbatului chiar şi un dosar penal pentru
vătămare corporală. „Este bolnav
cu nervii, nu-i prima oară când
ameninţă că dă foc la case. Pe mama
lui a bătut-o şi chiar a violat-o anul
trecut.” spune unul dintre vecini. Bărbatul
s-a plâns vecinilor că a rămas
fără bani şi că nu mai are cu ce
să îşi cumpere medicamente.
Încă de luni, la prânz, din lipsa
tratamentului, el a devenit agitat şi a
ameninţat că va da foc la casă şi
se va sinucide. „Cand am venit de la servici era
în faţa casei şi mi-a cerut o
ţigară şi nişte benzină.
Când l-am întrebat ce vrea să
facă cu benzina mi-a spus că vrea
să-şi dea foc. Nu l-am luat în
serios.” Pompierii militari au cotrobăit
prin toate încăperile iar
poliţiştii au scotocit toată zona din
jurul casei dar nu au reuşit să dea de urma
bărbatului. Într-una dintre camere ei au
găsit, atârnat de tavan, ştreangul
pregătit. După mai multe ore de
căutări poliţiştii din
Orţişoara l-au găsit pe bolnav ascuns
într-o şură, la o stână de
la marginea satului. El a fost transportat cu
ambulanţa la un spital de psihiatrie din
Timişoara şi acum medicii vor decide
dacă poate să fie tras la răspundere
pentru faptele sale.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor