Accidentul s-a produs duminică după-amiaza, la doar 1,5 kilometri de frontiera cu România. Pentru că erau mai aproape, pompierii din Sânnicolau Mare au fost chemați să salveze victimele, despre care inițial se știa că ar fi încarcerate.
„La locul intervenției s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială Dacia Duster, un ofițer și opt subofițeri, aceștia fiind însoțiți pe perioada deplasării pe teritoriul Ungariei de o autospecială a Punctului de Trecere Frontieră Cenad.
A fost activat protocolul de cooperare cu Direcția Județeană de Catastrofe Csongrad, din partea serviciilor maghiare fiind prezente la locul intervenției două autospeciale de pompieri, două ambulanțe și trei autospeciale de poliție”, au transmis reprezentanții ISU Banat.
Din fericire, cele trei victime implicate în accident, doi cetățeni austrieci de naționalitate română și un cetățean maghiar, au suferit doar contuzii minore in urma declanșării airbag-ului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!