Pompierii au inceput verificarile la lacasele de cult din Timis. Masuri pentru slujba de Pasti

De Raoul Jurchela
Reactualizat la:
1Comentariu
Pompierii au inceput verificarile la lacasele de cult din Timis. Masuri pentru slujba de Pasti
© Foto: Facebook/ISUBanat
Pompierii timișeni pleacă în control la lăcașurile de cult din județ. Salvatorii vor să îi instruiască cât mai bine pe preoți, pentru a evita eventualele incendii în biserici în noaptea de Înviere. Astfel, manifestările religioase vor fi ținute cu ușile deschise, iar bisericile nu vor fi lăsate să se aglomereze.

Cei de la ISU Banat vor merge la lăcașurile de cult din județ pentru a desfășura acțiuni de prevenire în rândurile preoților. Salvatorii vor controla 58 de biserici din Timiș în care se așteaptă un aflux mare de credincioși în noaptea de Înviere.

„Pe timpul controalelor, specialiștii în prevenirea incendiilor au în atenție dotarea cu stingătoare a lăcașurilor de cult, menținerea liberă a căilor de evacuare, utilizarea corectă a instalațiilor electrice și stabilirea zonelor de parcare astfel încât accesul autospecialelor de pompieri să nu fie afectat. De asemenea, aceștia execută instruiri cu personalul bisericesc, ocazie cu care vor fi prezentate măsurile care trebuie respectate înainte, pe timpul și după terminarea slujbelor, astfel încât aceștia, la rândul lor, să le transmită și enoriașilor. În această perioadă, echipajele de salvatori din subunitățile operative vor continua acțiunile de recunoaștere la astfel de obiective pentru identificarea surselor de alimentare cu apă, familiarizarea cu particularitățile fiecărei clădiri și prelucrarea personalului bisericesc asupra asigurării intervenției imediate în caz de incendiu, până la sosirea echipajelor specializate de stingere”, transmit cei de la ISU Banat.

Pompierii au stabilit și un set de reguli la nivel național pentru noaptea de Înviere. Aceștia vor cere limitarea accesului credincioșilor astfel încât lăcașurile de cult să nu fie aglomerate, iar ușile vor fi ținute în permanență deschise, pentru o evacuare ușoară. De asemenea, salvatorii vor cere și îndepărtarea covoarelor, mochetelor și a mobilierului nefixat ferm în zona centrală a bisericilor. Excepție face mobilierul folosit de ierarhi în cadrul slujbelor. Pompierii au cerut și o atenție deosebită în cazul bisericilor de lemn, acolo unde riscul producerii unui incendiu este unul ridicat.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor