Potrivit oamenilor legii, în Timișoara există 36 de societăți comerciale care desfășoară astfel de activități, dintre care doar 24 dețin acord de funcționare de la primărie.
„Șapte societăți comerciale nu dețin acord, iar dintre acestea patru societăți au deschis punctul de lucru în cursului anului 2016, iar trei aveau depus dosarul în vederea autorizării. De asemenea, patru societăți și-au modificat obiectul de activitate, în locul lor funcționând centre de recuperare medicală sau cluburi sportive, acestea nefiind supuse autorizării în conformitate cu OG 99/2000, iar o societate are punctul de lucru în afara municipiului”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Polițiștii locali au găsit și nereguli, mai ales în ceea ce privește vizarea anuală a acordului, neafișarea acestuia sau neconcordanțe între orarul aprobat și cel afișat ori neafișarea orarului. Au fost încheiate 14 procese verbale de constatare a contravenției, în valoare totală de 5.300 de lei, dispunându-se totodată intrarea în legalitate. Controalele continuă, până când toate societățile vor intra în legalitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!