Politistii locali au gasit peste o suta de masini abandonate pe strazile Timisoarei

De T. Ex.
8Comentarii
Politistii locali au gasit peste o suta de masini abandonate pe strazile Timisoarei
Politistii locali au gasit peste o suta de masini abandonate pe strazile Timisoarei
Poliția Locală Timișoara a primit zeci de sesizări, de la începutul anului până în prezent, cu privire la autovehiculele abandonate pe domeniul public, iar agenții au constatat pe teren că sunt şi mai multe mașini uitate de proprietari pe străzile urbei. Mulți și-au ridicat autoturismele în urma somațiilor primite.

De începutul anului şi până în luna iunie a acestui an, la Poliţia Locală Timişoara au fost înregistrate 86 de sesizări cu privire la 126 de autovehicule abandonate pe raza municipiului. Dintre acestea 71 de sesizări au fost soluţionate conform Legii 421/2002 privind regimul juridic al autovehiculelor abandonate şi fără stăpân.

„Cei mai mulţi dintre proprietari și-au ridicat singuri mașinile în urma somațiilor, iar în cazul altora s-au inițiat demersurile pentru a fi declarate abandonate, deţinătorii trebuie somaţi din nou, e o procedură de publicitate, iar în cele din urmă autovehiculele urmează să fie valorificate dacă nu vine nimeni să le ridice, trec în proprietatea unității administrativ-teritoriale. Au fost şi cazuri în care s-a luat legătura cu proprietarii şi s-a constatat că aceştia aveau toate taxele plătite la zi chiar dacă noi am primit sesizări că maşinile sunt abandonate”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Locale Timişoara, Daniela Seracin.

Alte 15 sesizări sunt în lucru, pentru nouă autovehicule fiind pregătite dosarele în vederea emiterii dispoziţiilor de abandon. Pentru celelalte şase s-a constatat că două au proprietarii decedaţi, două aparţin unor societăţi aflate în insolvenţă, iar în cazul altor două nu au fost comunicate datele de la secţiile de poliţie pentru a putea fi identificaţi deţinătorii. Patru maşini au fost ridicate de ADP, fiind emise dispoziţii ale primarului de trecere în proprietatea unităţii administrative-teritoriale. Poliţiştii locali au aplicat 112 somaţii şi patru sancţiuni contravenţionale, în valoare de 4.000 de lei, pentru refuzul proprietarului de a ridica autovehiculul de pe domeniul public în urma somaţiei.

Reprezentanţii Poliţiei Locale spun însă că au identificat şi alte maşini care par abandonate pe străzile oraşului şi urmează să fie identificaţi proprietarii pentru a se stabili situaţia lor.

„În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii locali în cartierele oraşului din ultima perioadă s-a constatat un număr important de autovehicule abandonate, dar nesesizate de cetăţeni, pentru care au fost declanşate procedurile legale de identificare a proprietarilor, aplicare a somaţiilor şi luarea măsurilor de ridicare de pe domeniul public”, a adăugat Daniela Seracin.

 



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor