Politistii din Timis ies in strada in Saptamana Mare

De B.A.M.
Politistii din Timis ies in strada in Saptamana Mare
Politistii din Timis ies in strada in Saptamana Mare
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş vor acţiona, în această săptămână, cu efective mărite pe drumurile naţionale şi intersecţiile din Timişoara, pentru a fluidiza traficul, iar în noaptea de Inviere vor ieşi pe străzi cu întreg efectivul, pentru a evita incidentele nedorite.

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Gheorghe Popescu, a declarat că în această săptămână şoferii vor vedea mai mulţi poliţişti în intersecţii şi în apropierea centrelor comerciale şi pieţelor.

„Ca de fiecare dată poliţia judeţului Timiş este pregătită şi prezentă în stradă pentru fluidizarea şi dirijarea traficului. Am adus poliţişti şi din sistemul de ordine publică pentru a asigura în special intersecţiile mari, în zonele complexelor comerciale, ale pieţelor şi târgurilor, unde afluenţa publicului este mai mare decât în alte perioade. De asemenea, avem în vedere prezenţa noastră şi pe drumurile naţionale, pentru că în această perioadă se întorc să fie alături de familii cetăţenii care sunt plecaţi la muncă în străinătate”, a spus Popescu.

De asemenea, în noaptea de Înviere, întreg efectivul de poliţişti vor fi pe străzi pentru a evita incidentele nedorite.

„Vom fi prezenţi în fiecare seară, având în vedere că e Săptămâna Mare, şi în zona bisericilor şi vom fi prezenţi în noaptea de Înviere cu tot efectivul de poliţişti pe care îi avem la dispoziţie, nu numai cei de la serviciul de ordine publică şi circulaţie, în aşa fel încât să asigurăm cetăţenilor sărbători liniştite”, a mai spus Popescu.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !