Vergica S., în vârstă de 60 de ani, este domiciliată în județul Timiș, iar luni după-masă a vrut să plece din țară la volanul unei Dacii Logan prin Punctul de Trecere a Frontierei Moravița. Polițiștii i-au cerut actele la control și au aflat că asigurarea autoturismului era expirată.
„La controlul specific, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că poliţa de asigurare obligatorie RCA a autoturismului este expirată din data de 08.06.2016, neavând astfel drept de circulaţie pe drumurile publice din România. Ca urmare, persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional şi i-a fost reţinut certificatul de înmatriculare precum şi plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului, fiind informată cu privire la faptul că, până la remedierea situației, autoturismul nu are drept de circulație pe drumurile publice. După aproximativ jumătate de oră, poliţiştii de frontieră au observat că Vergica S. s-a urcat la volanul maşinii sale şi a plecat din incinta Punctului de Trecere a Frontierei Moraviţa, fără a avea aplicate plăcuţe de înmatriculare. O patrulă din cadrul S.P.F. Moraviţa a plecat în urmărirea autoturismului, reuşind să îl oprească la aproximativ 300 m de ieşirea din localitatea Moraviţa”, povestesc oamenii legii.
Femeia este cercetată acum pentru punere în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!