Politist de frontiera acuzat de luare de mita si trafic de influenta in Timis

27Comentarii
Politist de frontiera acuzat de luare de mita si trafic de influenta in Timis
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Ş.Ş.T., poliţist de frontieră, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, fapte pedepsite cu închisoarea de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale rezultă că, în data de 2 iunie 2010, inculpatul a pretins martorilor I.K. şi I.Ş. suma de 450 de euro pentru a le permite să iasă din ţară cu minora I.A.Ş., deşi nu aveau documentele necesare ieşirii din ţară a minorei, suma respectivă urmând să se împartă între el (50 de euro) şi lucrătorii poliţiei de frontieră maghiari (400 de euro), pentru ca aceştia la rândul lor să permită intrarea pe teritoriul Ungariei cu fata, pentru care nu deţineau documentele necesare.

Potrivit procurorilor, la mijlocul lunii mai, martorii I.K. şi I.Ş. au venit din Spania să-şi viziteze rudele din România, împreună cu minora I.A.Ş., născută în 8 ianuarie 2010. Întrucât minora nu avea certificat de naştere emis de autorităţile române şi nici paşaport, martora I.K. s-a prezentat la Ambasada României – Secţia Consulară din Madrid, de unde a primit un titlu de călătorie. Acesta şi un certificat de naştere emis de autorităţile spaniole au fost documentele pe care martora I.K. le-a prezentat la control lucrătorilor poliţiei de frontieră din statele tranzitate, inclusiv la intrarea în România, martora crezând că poate folosi titlul de călătorie şi pentru a se întoarce în Spania.

În data de 2 iunie 2010, soţii I.K. şi I.Ş. trebuiau să se întoarcă în Spania şi aveau locuri rezervate în avionul care pleca la 16.50 de pe aeroportul din Budapesta. Ajunşi în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad cu autoturismul condus de către denunţătorul G.L.A., pasagerilor li s-au cerut documentele de un lucrător al poliţiei de frontieră care s-a uitat la documentele primite şi le-a comunicat că titlul de călătorie primit de la ambasadă pentru minoră nu este valabil decât pentru intrarea în ţară. Întrucât denunţătorul i-a spus poliţistului că pasagerii trebuie să ajungă la aeroport, acesta a plecat să discute cu colegul său despre valabilitatea documentelor minorei. După puţin timp, la autoturismul denunţătorului a venit inculpatul care i-a cerut denunţătorului să scoată maşina de pe pistă pentru a nu încurca traficul şi să vină după el, după care s-a întors în gheretă. Denunţătorul, împreună cu cumnatul său, s-au deplasat la ghereta lucrătorilor de poliţie, unde a întrebat ce trebuie tăcut pentru ca sora sa şi familia acesteia să prindă avionul, ocazie cu care inculpatul le-a cerut suma de 450 de euro pentru a putea să treacă frontiera cu fetiţa fară a avea probleme, pretinzând totodată că are influenţă şi îşi poate determina colegii de la frontiera maghiară să le permită intrarea în Ungaria, deşi nu au documentele necesare pentru minoră. Asta, dacă le remite, prin intermediul său, suma de 400 euro, ceilalţi 50 de euro reprezentând partea sa. Cum oamenii nu au vrut să dea banii, poliţistul de frontieră le-a restituit actele, îndrumându-i pe pista de pe sensul de intrare în România.

C. C.



27Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor