Politicienii noştri. No comment!

23Comentarii
Politicienii noştri. No comment!
Iată la ce nivel se coboară discuţiile între aleşii autohtoni: „Domnului Ciuhandu am să-i zic ursul grizzly, pentru că e în hibernare de 12 ani de zile, iar domnul Orza este un fel de urs panda” – este declaraţia făcută, joi, de deputatul PD-L de Timiş Alin Popoviciu.

Parlamentarul continuă atacurile la adresa primarului
Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, şi a
viceprimarului Adrian Orza. Acest război al
declaraţiilor s-a declanşat după ce
edilul-şef i-a criticat pe parlamentarii care nu au
susţinut amendamentele la buget ale liberalilor
privind infrastructura rutieră din Timiş. Alin
Popoviciu a declarat că „la Bucureşti lui
Ciuhandu i se spune primarul milog”, iar în
replică, zilele trecute, edilul l-a numit
„trompeta” preşedintelui PD-L Timiş,
Constantin Ostaficiuc, căruia i-a cerut
„să-şi mai tempereze
locotenenţii”. Iată ce a ieşit
după: „Eu nu o să-i mai spun
„primarul milog”, porecla asta nu i-am scos-o
eu (…) Am să-i spun de-acum un fel de ursul Baloo
sau ursul grizzly, pentru că ştiţi foarte
bine că urşii stau în hibernare. Problema
este că domnul Ciuhandu stă în hibernare de
12 ani de zile. Normal, urşii, după ce se
termină perioada de hibernare din iarnă, mai ies
puţin, încep să mai se mişte, să
mai culeagă nişte fragi şi mure…”.
Declaraţia nu are nevoie de niciun comentariu.
Aşa înţeleg aleşii noştri să
conlucreze, indiferent de culoarea politică, pentru
binele Timişoarei şi al judeţului.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor