Politica SAD-urilor în primărie: prelungim fără discuții contractele notarilor, dar chemăm ONG-urile la raport

De Roxana Deaconescu
12Comentarii
Politica SAD-urilor în primărie: prelungim fără discuții contractele notarilor, dar chemăm ONG-urile la raport
© foto: tion.ro
Un birou notarial funcționează de 20 de ani într-un spațiu de aproape 140 de metri pătrați al Primăriei Timișoara, iar consilierii locali au prelungit fără întrebări contractul de închiriere. Chiria este 20 de euro/mp pentru un apartament aflat la doi pași de Piața Unirii, iar un director din municipalitate vorbește despre „necesitatea continuării activității” unei firme private. Aceasta în timp ce reprezentanții ONG-urilor care folosesc spațiile primăriei sunt chemați să dea raportul dacă vor să rămână în ele.

Aleșii locali au adoptat săptămâna trecută pe repede înainte un proiect de hotărâre privind prelungirea pe o perioadă de 1 an a Contractului de închiriere nr. 690/1999 cu Societatea Profesională Notarială Sichim Ioana – Notingher Teodora. Contractul de închiriere încheiat în anul 1999, adică exact în urmă cu 20 de ani, este valabil acum până la 1 mai 2020.

Potrivit fișei de calcul, chiria este de 20 de euro/mp, iar notarul care se folosește de spațiu plătește 2.768 de euro lunar primăriei. Întrebat dacă este normal ca municipalitatea sa nu reevalueze spațiile pe care le deține și să prelungească „cu ochii închiși” un contract încheiat acum 20 de ani, primarul Timișoarei a răspuns că… ar trebui totuși să se facă o verificare. A confundat însă o firmă cu o asociație.

„Se tot prelungește, este societatea profesională a notarilor, este cu închiriere. Îi convine să plătească chirie decât să-și cumpere un spațiu, probabil că locația este interesantă, probabil că prețul este interesant pentru municipalitate. Bine, ar trebui o verificare să vedem dacă prețul este în acord cu prețul pieței din ziua de astăzi”, a spus Robu.

Spațiul de 138,40 mp, situat în Piața Țepeș Vodă (fosta Piață Doicești) nr. 1, aflat la poziția 350 în lista de inventariere a bunurilor din evidența Compartimentului SAD I Est din noiembrie-decembrie 2018, a fost revendicat în baza Legii 10/2001, iar titularul contractului de închiriere este vechiul chiriaș, închirierea nefiind în beneficiul unui nou chiriaș, se arată în documentația primăriei.

Solicitarea, ajunsă în 5 februarie la primărie, a fost analizată și avizată favorabil de Comisia de Analiză a Spațiilor cu Altă Destinație decât aceea de locuință situate în imobile proprietatea Primăriei Timișoara. Culmea, a fost propusă aleșilor locali chiar de directorul Direcției Clădiri Terenuri I Est, Florin Răvășilă, care spune că este necesar ca notarul chiriaș al primăriei să-și continue activitatea în acel spațiu.

„Având în vedere prevederile legale și necesitatea continuării activității de către Societatea Profesională Notarială Sichim Ioana – Notinger Teodora, în spațiul situat în imobilul din Timișoara, Piața Țepeș Vodă, nr. 1, apreciem că proiectul (…) îndeplinește condițiile pentru a fi supus dezbaterii și aprobării în plenul Consiliului Local al Municipiului Timișoara”, se arată în raportul de specialitate ce a însoțit proiectul de hotărâre, raport semnat de Florin Răvășilă, șeful Direcției Clădiri Terenuri I Est.

ONG-urile, chemate la primărie

Tot la ședința de săptămâna trecută, aleșii locali au discutat vreme bună pe marginea unui proiect de hotărâre pentru prelungirea unui contract pentru un spațiu dat în grija unei asociații pentru apărarea drepturilor omului. Este vorba despre un contract de împrumut de folosință încheiat în 2015 (comodat nr. 16.10.2015) cu Liga Apărării Drepturilor Omului – Filiala Timiș (LADO).

Spațiul despre care vorbim se află pe str. Eugeniu de Savoya nr. 18, fiind vorba despre un apartament format din trei încăperi, în suprafață totală de 69,02 mp. Contractul se dorea a fi prelungit din 30 aprilie până în 29 aprilie 2024, la solicitarea lui Ivan Constantin, reprezentant al asociației, care a trimis o cerere la primărie încă din 30 ianuarie.

foto: Google Street View ©

După discuții aprinse în CLT însă, primarul Nicolae Robu a decis până la urmă retragerea proiectului. I s-a sugerat ca un reprezentant al ONG-ului respectiv să participe la ședința de consiliu și să dea raportul.

„Să vină un reprezentant al ONG-urilor, să vedem dacă poate să fie suficient de convingător că ONG-ul respectiv merită să primească gratuit spațiu în continuare. În urmă cu o mulțime de ani unele ONG-uri au fost foarte active, au meritat să primească spațiu gratuit, dar între timp s-au schimbat oamenii, obiectul de activitate nu mai este de același interes ca atunci și nu putem aprioric să considerăm, numai pentru că numele ONG-ului sună bine, că se justifică să dăm spațiu care aparține domeniului public al orașului gratuit cuiva. Cred că se impune să introducem chiar pe procedură obligativitatea prezenței unui reprezentant al ONG-ului solicitant la ședințele de consiliu, pentru a răspunde consilierilor locali”, a explicat Robu.

Prin urmare, pe măsură ce expiră contractele încheiate de primărie, atunci când solicită prelungirea lor, reprezentanții ONG-urilor în cauză trebuit să dea raportul în fața aleșilor locali.

Articole pe aceeași temă:

Cum are grijă Primăria Timișoara de terenurile din patrimoniu



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor