Poliţia Timiş a declanşat operaţiunea „petarda”

9Comentarii
Poliţia Timiş a declanşat operaţiunea „petarda”
La nivel naţional a demarat acţiunea „Foc de artificii”, în perioada 30 noiembrie 2009-10 ianuarie 2010, pentru a verifica legalitatea achiziţionării, deţinerii, comercializării şi folosirii obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, în perioada sărbătorilor de iarnă. Poliţiştii au început verificările în pieţele din Timiş, dar şi la sediile unităţilor care comercializează petarde şi artificii.

Poliţiştii spun că prin aceste acţiuni încearcă să prevină şi să combată incidentele neplăcute generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele juridice şi fizice în perioada sărbătorilor de iarna. Mai ales că în anii trecuţi mai multe persoane au fost rănite ca urmare a folosirii inadecvate a petardelor sau artificiilor cu conţinut ridicat de material exploziv.

„În acest sens, un impact deosebit l-a avut adoptarea şi promulgarea Legii nr. 406/2006, pentru completarea şi modificarea Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive, în sensul că această lege a restricţionat comercializarea către persoanele fizice şi folosirea de către acestea a obiectelor pirotehnice din clasele II – IV şi a unor produse pirotehnice din clasa I (petarde, pocnitori)”, a arătat Marinela Apostolache, de la biroul de presă al Poliţiei Timiş. Ea a mai arătat că în cazul persoanelor fizice sunt interzise confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T1 şi T2, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” din clasa I. Sancţiunea prevăzută pentru încălcarea acestor reglementări este închisoarea de la trei luni la un an, a mai precizat Apostolache.

Obiectele artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasa I, care pot fi comercializate către populaţie, sunt numai cele foarte mici, din tipul artificiilor cu o masă maximă de amestec pirotehnic de 3 grame, cum ar fi steluţele, lumânările scânteietoare, jerbele cu scântei, minifaclele etc.

Amendat cu 200 de lei pentru că a aruncat cu petarde pe stradă

Poliţiştii comunitari din Timişoara au amendat, miercuri, un tânăr care arunca cu pocnitori pe trotuar, în faţa unui liceu. Băiatul avea în buzunar 11 cutii cu petarde, pe care a spus că le-a cumpărat de la un necunoscut din Piaţa Iosefin. Agenţii comunitari l-au depistat pe tânărul în vârstă de 18 ani pe bulevardul General Dragalina, colţ cu bulevardul 16 Decembrie, şi l-au sancţionat pentru că a tulburat ordinea şi liniştea publică. El a fost sancţionat cu 200 de lei, conform Legii 61 din 1991 republicată, iar pocnitorile i-au fost confiscate, fiind predate Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

Şi reprezentanţii Poliţiei Comunitare atrag atenţia că folosirea unor astfel de obiecte se face numai în anumite condiţii şi că aruncarea lor pe stradă poate duce la situaţii grave, cum ar fi rănirea unor persoane.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor