Politia Locala patruleaza zilnic in Piata Traian! Robu: Din primavara, acolo vom organiza evenimente

De Roxana Deaconescu
12Comentarii
Politia Locala patruleaza zilnic in Piata Traian! Robu: Din primavara, acolo vom organiza evenimente
© foto: Cornel Putan
Scandalul de luni din Piața Traian l-a determinat pe primarul Nicolae Robu să ceară acolo o curățenie generală. Inclusiv în documentele primăriei, pentru a vedea exact cine locuiește cu acte în regulă în locuințele sociale ale municipalității. Edilul-șef spune că la primăvară va fi lună și bec în zona Traian. Așa spunea și toamna trecută…

Primarul Nicolae Robu a descins luni cu subalternii din primărie și cu polițiștii locali în Traian, după incendiul provocat de vinerea trecută chiar la o casă în care are locuințe și municipalitatea și în care locuiau două familii care trebuiau evacuate de primărie. Mai-marii din primărie au găsit haos acolo, dar și o mizerie de nedescris. Unul dintre șefii Direcției de Patrimoniu ne spunea că în Piața Traian s-a format „un cuib de infracționalitate ridicate și trebuie intervenit”. Prin urmare, polițiștii locali au fost puși să patruleze zilnic, de la ora 14 la ora 22. Până la primăvară, ne asigură edilul-șef, acolo vor fi organizate și evenimente.

„Din primăvară veți vedea că acolo vom organiza evenimente. Am introdus patrularea zilnică în Piața Traian, de la ora 14 la ora 22, zi de zi, vor fi patrule ale Poliției Locale. Va trebui să ne ocupăm de piața propriu-zisă, pentru că, e să vă spun, acolo s-a ajuns să crească iarba printre interstițiile dintre piatra cubică. Multe pietre sunt mișcate, asta e treaba noastră și trebuie să punem lucrurile la punct acolo. Treaba noastră este să reabilităm și clădirile la care noi suntem proprietari, dar vedeți că noi suntem coproprietari, avem un apartament-două și nu putem să facem noi reparațiile și pentru ceilalți proprietari”, a explicat primarul Timișoarei.

Edilul-șef anunța încă din toamna anului trecut că se face curățenie în Traian, dar la primăvară. A trecut primăvara 2018, a trecut și vara și a venit din nou iarna. De ce nu s-a intervenit? Ne explică tot Robu.

„Nu am putut interveni pentru că nu am avut hotărârile judecătorești. Ar fi trebuit să le avem în miezul verii, era mult mai confortabil pentru noi, sufletește vorbind. Pentru că acolo sunt niște ființe umane, îmi pare rău de acei oameni, dar a fost opțiunea lor pentru această condiție, nu le-am conferit-o eu. Fiecare trăiește în felul propriu, dormi cum îți așterni. Dacă nu le place munca, dacă în loc să îți caute de lucru cinstit, în loc să aibă o conduită de oameni respectabili, ei se dedau la altceva, cine e de vină? Îți pare rău, că asta e, ai sensibilitate umană în tine, dar asta nu înseamnă că vom da înapoi. Nu vom da înapoi. Până la 1 noiembrie, cât ne permite legea, vom face evacuări”, a mai spus primarul.

Primăria Timișoara are mai multe locuințe sociale în zona Traian. Edilul-șef spune că la unele s-au făcut reparații, dar recunoaște că altele arată într-o stare jalnică. S-a plâns din nou de modul în care este gestionat patrimoniul orașului.

„Unele proprietăți (n.r. ale primăriei) au fost reparate, altele nu. Nu sunt mulțumit de modul în care este gestionat patrimoniul, de aceea am și recurs la o nouă organigramă, cu două direcții de patrimoniu, tocmai ca să punem lucrurile la punct, pentru că este un domeniu copleșitor. Sunt în diverse stadii, unele apartamente sunt în stare bună, altele sunt în stare proastă. Un cetățean ne-a semnalat ieri (n.r. luni), spre exemplu, că în locuința lui, socială de asemenea, acoperișul are o problemă”, a completat edilul.

Nicolae Robu spune că municipalitatea are o evidență a locuințelor sociale, dar nu știe exact dacă cei care locuiesc în apartamentele primăriei stau acolo legal. Promite însă că în vreo două săptămâni va exista o evidență clară.

„Avem o evidență a locuințelor sociale, câte sunt ocupate, câte nu, dar nu vă pot garanta acuratețea ei. Ar trebui să se meargă pe teren la absolut toate locuințele, să se vadă în care nu stau cei care au primit repartiția… Până la jumătatea lunii octombrie vom ști exact câte locuințe sociale are primăria, în tot orașul, și câte dintre ele sunt ocupate, legal sau nu”, a conchis Robu.

Articole pe aceeași temă:

foto: Cornel Putan
Zona Traian nu prezintă realitatea Timișoarei! Este afirmația primarului Nicolae Robu, care a promis încă din iarna anului trecut că face curățenie în Piața Traian, dar abia la primăvară. A trecut și primăvara, a trecut și vara, iar primăria s-a apucat, la început de octombrie, să evacueze două fami...



12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor