Politia Locala ii trimite pe timisoreni la lopata. Atentie, se vor da amenzi!

De Roxana Deaconescu
4Comentarii
Politia Locala ii trimite pe timisoreni la lopata. Atentie, se vor da amenzi!
© Tion: Politia Locala ii trimite pe timisoreni la lopata. Atentie, se vor da amenzi! (foto: arhiva)
Timișorenii sunt obligați să pună mâna pe lopată și să curețe gheața sau zăpada din fața imobilelor în care locuiesc sau din fața firmelor ori instituțiilor. Oamenii legii atrag atenția că vor începe să dea amenzi, care ajung și la 2.500 de lei.

„Pentru a evita producerea de accidente la care sunt expuse persoanele în vârstă, copiii și oricare alte persoane care circulă pe trotuare, Poliția Locală Timișoara atrage atenția cetățenilor municipiului că le revin anumite obligații atât în calitate de cetățeni, cât și de angajați sau deținători de afaceri, în cazul în care, în perioada rece a iernii, se formează polei, gheață sau cad cantități semnificative de zăpadă”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Potrivit HCL 371/2007 privind constatarea și sancționarea contravențiilor în Timișoara, persoanele fizice, precum și asociațiile de proprietari sau locatari au obligația să îndepărteze zăpada și gheața, ori de câte ori este necesar, de pe trotuarele din dreptul imobilelor. Nu uitați de țurțuri!

Atenție! „După ora 09, obligația de îndepărtare a zăpezii și gheții le revine agenților economici, până la terminarea programului de lucru, în situația în care la parterul imobilelor de locuit funcționează astfel de persoane juridice. Zăpada și gheața se vor depune pe carosabil lângă bordură fără să împiedice circulația auto, parcarea sau scurgerea apei în sistemul de canalizare. În caz de pericol iminent de cădere a zăpezii sau a țurțurilor de pe clădirile în care locuiesc sub orice formă legală sau pe care le folosesc în alte scopuri, aceștia trebuie să ia măsuri de îndepărtare a acestora, precum și de marcare ori asigurare a perimetrului expus și să presare nisip, rumeguș sau alte materiale antiderapante pe trotuare, în fața imobilelor în caz de polei”, explică oficialii Poliției Locale.

Aceleași obligații le revin și persoanelor juridice, instituțiilor publice sau agenților economici. Amenzile pentru cei care nu respectă legea sunt între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.500 și 2.500 de lei pentru persoanele juridice. Oamenii legii se pregătesc de controale, în funcție de starea meteo, bineînțeles.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor