Politia Locala a reusit: peste 400 de rable ridicate de pe strazile Timisoarei

De Roxana Deaconescu
17Comentarii
Politia Locala a reusit: peste 400 de rable ridicate de pe strazile Timisoarei
© Tion: Politia Locala a reusit: peste 400 de rable ridicate de pe strazile Timisoarei
Campania derulată de Poliția Locală, pentru „eliminarea autovehiculelor abandonate” de pe străzile Timișoarei este una eficientă, susțin oamenii legii. Polițiștii locali susțin că au reușit să ridice peste 400 de rable de pe domeniul public.

„Pentru a veni în sprijinul timișorenilor nemulțumiți de existența acestor autovehicule, care reprezintă, în unele cazuri, adevărate focare de infecție, conferă un aspect inestetic, dar ocupă și locuri de parcare în special în zonele de blocuri, începând de la jumătatea lunii martie 2016, Poliția Locală Timișoara a demarat o campanie de informare cu privire la situația autovehiculelor abandonate de pe raza municipiului, solicitând cetățenilor ca, în cazul în care observă astfel de autovehicule, să le sesizeze la telefon 0256.968 sau 0256.246.112 ori pe adresa de email contact@politialoctm.ro. Campania a fost una eficientă, ținând cont de faptul că numărul sesizărilor de la cetățeni a crescut foarte mult”, susțin reprezentanții Poliției Locale.

Din ianuarie 2016 și până în 14 martie 2016 au fost înregistrate 70 de sesizări, iar după 14 martie numărul sesizărilor a crescut de câteva sute de ori, înregistrându-se 618 sesizări până în prezent. Din ianuarie și până acum au fost numărate 1.022 de mașini abandonate pe străzile Timișoarei.

„În anul 2016 au fost rezolvate 527 de sesizări cu 918 autovehicule, restul sesizărilor fiind în lucru. Din totalul sesizărilor soluţionate, un număr de 397 auto ridicate de proprietar, 481 nu se încadrează Legii 421/2002 şi 22 autovehicule au fost ridicate de S.C. Drumuri Municipale S.A., alte 18 având documentația încheiată și urmând a fi întocmite dispozițiile scrise de ridicare de pe domeniul public. În aceste cazuri, procedura legală prevăzută de Legea 421/2002 trebuie întocmai respectată fiind obligatorie parcurgerea etapelor stipulate de actul normativ, ceea ce face ca acțiunea de ridicare să nu fie imediată”, mai spun polițiștii locali



17Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor