Poliţia combate extremismul

Poliţia combate extremismul
Serviciul de investigare a criminalităţii se va ocupa şi de combaterea rasismului. Chiar dacă societăţile europene devin multiculturale, dreptul la liberă exprimare nu este negociabil.

Având în vedere faptul că multe dintre statele europene se confruntă, din ce în ce mai des, cu diferite manifestări de rasism, xenofobie, extremism sau alte forme de intoleranţă, la nivelul Poliţiei Naţionale s-a decis înfiinţarea unui compartiment care va acţiona pentru prevenirea şi combaterea manifestărilor antisociale, urmărindu-se totodată descurajarea persoanelor cu astfel de atitudini şi comportamente. Poliţiştii din acest compartiment, care va funcţiona în cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, vor conlucra cu celelalte instituţii de aplicare a legii din România şi din străinătate. Până în prezent, poliţiştii români au înregistrat 15 plângeri cu referire la fapte de desacralizare sau cu caracter antisemit (furt din lăcaşuri de cult şi cimitire, profanare şi distrugere de morminte şi monumente funerare, săvârşite în cadrul unor ritualuri sataniste). „În judeţul Timiş nu am avut asemenea probleme. Doi ofiţeri se vor ocupa însă de această problemă, pentru că nu vrem să avem astfel de incidente neplăcute. Cetăţenii români trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi, indiferent de aparteneţa lor”, a afirmat comisarul-şef Gheorghe Popescu, adjunct al şefului Poliţiei Timiş.

Cadrul juridic în materie
Noul Cod Penal
O.U.G. nr. 31 / 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Sabin Cercel



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !