Poliția cercetează contractul ADI Deșeuri – Retim. Se suspectează abuzul în serviciu

De Andreea Pintea
Poliția cercetează contractul ADI Deșeuri – Retim. Se suspectează abuzul în serviciu
Scandalul de la nivelul județului iscat după preluarea salubrizării menajere de către Retim Ecologic, a ajuns și la Poliție.

Inspectoratul de Poliție al Județului Arad prin Serviciul de Investigare a Fraudelor a emis miercuri, 13 iunie, o Ordonanță ca urmare a examinării „actelor de urmărire penală din dosarul nr. 2337/P/2018, privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serbiciu, faptă prevăzută și pedesită la art. 297 alin. 1 din Codul Penal”.

„Din sesizare în cauză, rezultă că au existat mai multe disfuncționalități în ceea ce privește colectarea gunoaielor pe raza județului Arad de către SC Retim Ecologic Service SA din Timișoara, rezultate din lipsa autospecialelor, a personalului precum și a autorizației de mediu. Aceste aspecte ridică suspiciuni în ceea ce privește modul de atribuire a contractului de prestări servicii în cadrul licitației organizate”,se menționează în Ordonanță.

În sensul continuării anchetei, IPJ a dispus „predarea de către ADI SIG Deșeuri, în fotocopie a dosarului privind organizarea achiziției serviciilor de salubrizare asigurate de Retim Ecologic Service”, precum și „predarea în fotocopie a actului constitutiv și a statutului ADI SIG Deșeuri”.

Termenul până la care ADI Deșeuri trebuie să se conformeze organelor de cercetare este 21 iunie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !