Poli Timisoara, in pericol sa ramana de miercuri fara antrenor

Poli Timisoara, in pericol sa ramana de miercuri fara antrenor
La doar câteva luni de la sosirea la Timişoara, antrenorul celor de la Poli Timişoara este în pericol de a părăsi echipa Poli. Şi aceasta nu din cauza ameninţărilor patronului Marian Iancu ci pentru a ocupa o poziţie net superioară.

„Da, am avut discuţii cu conducerea federaţiei sârbe de fotbal dar nu săptămâna aceasta ci în urmă cu trei săptămâni. Am vorbit despre preluarea naţionale Serbiei”. Interesul conducătorilor fotbalului din ţara vecină pentru serviciile lui Petrovic este unul evident, presa sârbă îl dă ca şi (aproape) instalat la cârma selecţionatei naţionale. Deocamdată echipa se află sub contract cu Radomir Antic, se pare că el a cerut un salariu enorm, de 80.000 de euro pe lună pentru un obiectiv cam „subţire”: locul doi în grupa de calificare la Euro 2012 pentru naţionala Serbiei.

În aceste condiţii, obţinerea semnăturii unui nou tehnician este mai actuală decât oricând. La conducerea selecţionatei naţionale a Serbiei ar urma să fie instalat „duo Petrovic”, mai bine spus în funcţia de director Ljupko Petrovic, fost antrenor al Stelei Roşii când echipa belgrădeană a obţinut Cupa Campionilor, iar pe funcţia de antrenor, actualul tehnician al Timişoarei, Vladimir Petrovic, şi el fost conducător al băncii tehnice al Zvezdei. „Ar fi o onoare pentru mine să ajung la conducerea echipei naţionale. Este cel mai înalt nivel la care un antrenor poate ajunge. Deocamdată sunt doar discuţii”, a declarat Petrovic al Timişoarei vineri după-masă. Decizia referitoare la noul selecţioner al Serbiei se ia miercuri. Până atunci, nouă nu ne rămâne decât să ne imaginăm cam cine ar putea să ajungă pe banca lui Poli în cazul despărţirii de Pizon.

Deocamdată, el e la Poli dar nu a auzit sau nu a vrut să audă declaraţiile lui Iancu. Acesta l-a atacat dur pe antrenorul formaţiei alb-violete după meciul cu Steaua, acuzând jocul foarte slab, defensiv, al echipei sale. „Nu am citit presa”, a declarat sec Vladimir Petrovic referitor la criticile patronului. Era şi greu, având în vedere cunoştinţele la nivel de salut în ceea ce priveşte limba română ale sârbului. Deocamdată el trebuie să pregătească meciul cu Astra de duminică, de la ora 19, în direct pe Digisport.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase