Poli se bate in deplasare cu campioana Romaniei

2Comentarii
Poli se bate in deplasare cu campioana Romaniei
Meci extrem de dificil pentru Poli, sâmbătă, în faţa celor de la CFR Cluj. Timişoara va susţine, de la ora 19, pe stadionul Constantin Rădulescu unul dintre cele două derbiuri ale etapei a 20-a a Ligii 1. Poli se luptă cu campioana en-titre pentru a se menţine la o diferenţă cât mai mică de liderul la zi, Oţelul Galaţi, echipă ce luptă, tot sâmbătă, acasă, cu Rapid.

Antrenorul Dusan Uhrin se confruntă cu mari probleme de lot. Apărarea lui Poli este afectată de accidentări şi suspendări. Pe lista celor accidentaţi sunt Cisovsky, Scutaru, Sepsi, în timp ce Alexa este suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. Dacă pentru Poli meciul cu CFR nu este unul decisiv, un egal fiind de luat în considerare, pentru clujeni, întâlnirea din Gruia reprezintă ultima şansă pentru a se mai menţine în cursa pentru un eventual titlu. Şi echipa ardeleană se confruntă cu indisponibilităţi în lot. Gabi Mureşan va sta şi el în tribune, tot pentru cumul de cartonaşe, iar Roberto de Zerbi este şi el accidentat. Dacă indisponibilitatea lui Cisovsky se menţine, este destul de probabil ca Uhrin să-l titularizeze pe Alex Bourceanu, cel care a fost accidentat mult timp. Chiar dacă fotbalistul a început antrenamentele la capacitate maximă de doar o săptămână, el rămâne singura soluţie viabilă pentru întâlnirea de pe stadionul Constantin Rădulescu, deşi este puţin probabil să poată duce în picioare ambele reprize.

„Ne aşteaptă un meci greu. În etapa trecută, CFR a făcut remiză şi va dori să câştige cele trei puncte. Sunt foarte bine aşezaţi în teren şi fac bine trecerea în faza de atac”, a declarat antrenorul Dusan Uhrin. Oricum, majoritatea fotbaliştilor alb-violeţi sunt încrezători în şansele lor şi îşi doresc victoria. Ianis Zicu a promis chiar că va marca şi îi va dedica golul căpitanului Dan Alexa. În ceea ce priveşte statistica meciurilor directe, chiar dacă întâlnirile au fost mereu destul de disputate, între cele două formaţii se păstrează egalitatea, niciuna dintre combatante nu a reuşit să câştige în deplasare:  0 – 0 în toamna lui 2009, la Cluj, iar în 2010, la Timişoara, a fost 1-1, respectiv 3-2 pentru Poli, în turul actualei ediţii de campionat.

Întâlnirea va începe de la ora 19 şi va fi transmisă în direct de postul de televiziune Digisport.

M. Hoster



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor