„Poli”, prima opţiune Contra. ar putea reveni din vară în liga 1

„Poli”, prima opţiune Contra. ar putea reveni din vară în liga 1
Fundaşul Cosmin Contra a declarat, luni, pe Aeroportul Internaţional Traian Vuia, din Timişoara, că în cazul în care FC Timişoara nu îi va face o ofertă, va alege, din vară, să se transfere la Dinamo.

Internaţionalul timişorean nu exclude o
întoarcere în campionatul românesc,
începând cu vara acestui an.
Deocamdată nu mă transfer niciunde. Am
spus întotdeauna că prima opţiune o are
Timişoara, dar dacă cei de aici nu vor face nicio
ofertă, probabil că mă voi gândi
şi la Dinamo. Deocamdată vreau să termin
bine campionatul Spaniei. Suntem la retrogradare şi
voi rămâne la Getafe până în
vară
”, a precizat Cosmin Contra, care a
jucat în a doua repriză în ultimul meci al
formaţiei sale de club. Fundaşul român,
aflat în ultimele şase luni de contract cu
Getafe, consideră că şansele echipei
naţionale a României se pot micşora foarte
mult în cazul în care va pierde partida cu
Serbia, din preliminariile pentru Campionatul Mondial din
Africa de Sud din 2010. „Meciul cu Serbia este
unul crucial pentru echipa naţională. Dacă
pierdem cu ei nu prea mai avem şanse de calificare
şi va trebui să stăm la mâna
altora
”, a adăugat Contra. Fundaşul
echipei Getafe a ajuns, luni, la Timişoara pentru a fi
alături de familia sa la împlinirea unui an de
la moartea tatălui său. „Timişoara
rămâne prima opţiune. Totuşi,
dacă nu mi se face o ofertă concretă,
aş putea ajunge la Dinamo
”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor