Poli II, laboratorul viitorului

Alexandru Popovici
Alexandru Popovici
TIMIŞOARA – Marian Iancu a avut, în urmă cu două săptămâni, un moment de cumpănă când a declarat că se gândeşte să se retragă de la Poli, rezultatele echipei nefiind pe măsura investiţiilor.

Ce s-ar fi putut întâmpla în acest caz? Mai ales că, atât CJT, cât şi Primăria Timişoara nu ar fi avut un as în mânecă. Adică un investitor la fel de potent ca Marian Iancu, care să poată achita salariile mari ale celor mai mulţi din lotul Politehnicii. Mai mult ca sigur, cei mai costisitori jucători timişoreni ar fi părăsit echipa. Cu cine s-ar fi prezentat Poli în jocurile oficiale, ar fi altă întrebare.

Pe lângă jucătorii cu salarii exorbitante pentru locul ocupat de echipă în Liga I mai sunt şi jucători care au leafă mică. Aceştia joacă la Poli II, în liga secundă şi sunt, cei mai mulţi dintre ei, juniori. La Poli II se prefigurează, de exemplu, o linie de mijloc ideală pentru viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

Popovici (17 ani), Daminuţă (16 ani), Torje (17 ani) şi Buş (19 ani) formează acest compartiment, toţi patru fiind lideri de generaţie la naţionalele de juniori din care fac parte. Popovici, Daminuţă şi Torje sunt timişoreni, primul provenind de la LPS Banatul, iar ceilalţi doi de la Sarbianca Giuchici.

Buş a fost transferat în iarna trecută de la Universitatea Cluj. În lotul Poli II mai sunt şi alte certitudini: portarul Pantilimon, fundaşi Mera, Scutaru şi Luchin sau atacanţii Axente şi Riviş.

Cosmin Bradu
cosmin.bradu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !