Poli II, cel mai bun club

Concret, după victoria de sâmbătă în faţa celor de la Caracal (2-1), timişorenii acumulează un total de 15 puncte. În acest ultim joc, jucătorii lui Poli II au deschis repede scorul, în minutul 3, prin Axente.

Oaspeţii au reuşit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj la puţin timp după începutul reprizei secunde, în minutul 53, prin Pasăre. Bucuria oaspeţilor a ţinut numai câteva minute, pentru că, în urma unei faze în care Străuţ de la Poli II a fost faultat în careu, Buş a executat lovitura de pedeapsă acordată de arbitrul întâlnirii.

CFR Timişoara a mai făcut o deplasare degeaba, elevii lui Florin Bugar fiind învinşi de Gaz Metan Mediaş cu 2-0. Înfrângerea de la Mediaş le-a adus timişorenilor şi ingrata postură de „lanternă roşie”, după ce înaintea startului sezonului actual conducerea de la Gara Mare se fălea că echipa poate trage la primele locuri.

Auxerre Lugoj, surpriza începutului de campionat a pierdut din nou pe mâna… arbitrilor. Lugojenii au pierdut partida cu Minerul Lupeni după ce arbitrul întâlnirii a acordat gazdelor un penalti în prima parte a jocului, iar pe parcursul partidei a eliminat doi jucători de la Auxerre. Pentru ca tacâmul să fie complet, Moga, fundaş central la Auxerre, şi-a trimis mingea în propria poartă. Interesant este că Moga a venit la Auxerre în această vară tocmai de la Minerul Lupeni.

Cosmin Bradu
cosmin.bradu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !