Poli face scor cu Otelul si devine lider

4Comentarii
Poli face scor cu Otelul si devine lider
Poli Stiinta Timisoara a invins, sambata seara, scor 4-1, Otelul Galati si pana la ora meciului dintre CFR Cluj si Unirea Urziceni, de maine seara, va ocupa fotoliul de lider al Ligii 1. Scorul a fost deschis de Daniel Stan `35, in timp ce, pentru gazde, au punctat Mckain `41 si Karamayan `60, `70, alaturi de galateanul Sergiu Costin, autorul unui autogol antologic `38.

Otelarii au fost primii la poarta lui Popa dupa o centrare din alergare a lui Dorin Semeghin, respinsa printr-un plonjon la sacrificiu al goalkeperului timisorean, din fata lui Emil Jula.

Dupa un minut, Abiodun i-a pasat lui Karamyan cu calcaiul, iar armeanul a finalizat cu un sut plasat la firul ierbii, retinut de Bors. Dupa ce Mckain (22) si Rusic (`30) au trimis pe langa poarta cu capul, oaspetii au deschis scorul dupa o incursiune buna a lui Silviu Ilie, in partea dreapta, finalizata simplu de Daniel Stan in poarta banateana.

Seria de gafe in Liga 1 a continuat, dupa cele doua erori impardonabile din meciul de ieri, Craiova-U. Cluj – in minutul 38, Sergiu Costin a trimis o pasa in spate, de peste 40 m, Bors a simtit nevoia unui stop de efect, cu genunchiul si cum postul de portar nu prea se impaca cu tehnica, spre stupoare sa, mingea a intrat in poarta.

Cazuti din punct de vedere psihic, otelarii au mai primit o lovitura pe final, australianul Mckain reluand cu capul in poarta nefericitului Bors o centrare perfecta a lui Karamyan.

In semn de “pretuire”, goalkeperul galatean a fost “rasplatit” cu schimbarea, la pauza, atunci cand intre buturile Otelului a intrat lituanianul Paulius Gribauskas.

Dupa un sfert de ora de la reluarea jocului, Karamyan si-a “imbracat” haina de finalizator, lasand deoparte postul de servant perfect pentru colegii sai – Abiodun a pasat perfect in careu, armeanul s-a demarcat si a sutat plasat pentru 3-1.

Gelos din fire, inlocuitorul lui Bors, Gribauskas a “reusit” unul din rarele lucruri vazute pe stadioanele de fotbal, si anume, sa primeasca gol din lovitura de colt. Responsabil de acest lucru a fost, cine altcineva, decat omul meciului, Artiom Karamyan (70).

Poli T: Popa, Stancu, Canu (S. Radoi `49), Mckain, Dancia, Alexa, Abiodun, Karamyan (Srhoj `73), Torje, Bucur (Mansour `84), Rusic.

Otelul: Bors (Gribauskas `46), Jelev (C. Iorga `60), Gado, Nogo, Semeghin, Costin, Szekely (Labukas `79), Paraschiv, S. Ilie, D. Stan, E. Jula.

Cartonase galbene: Semeghin `39, D. Stan `45

Partida a fost arbitrata de Cristian Balaj, ajutat la cele doua linii de Zoltan Szekely si Mihai Iliescu, in timp ce arbitru de rezerva a fost Cristin Ionescu.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor