Poarta Vienei ar putea aparea in zona Marasti, „printr-o metoda inedita si inovatoare”

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
7Comentarii
Poarta Vienei ar putea aparea in zona Marasti, „printr-o metoda inedita si inovatoare”
© foto: Facebook/ Dan Diaconu
Rămășițele celei mai importante porți prin care se făcea accesul în Cetatea Timișoarei au fost scoase la iveală vara aceasta în Mărăști. Reprezentanții primăriei caută soluții pentru „prezența Porții Vienei printr-o metodă inedită și inovatoare” în acea zonă, după ce au reușit să afle foarte clar locul în care a fost așezată înainte să fie demolată.

Lucrările în Piața Mărăști au fost în sfârșit finalizate, iar după redeschiderea circulației s-a trecut la amenajarea zonelor verzi. Chiar în scuarul din sensul giratoriu a fost amenajat, din gazon și trandafiri, conturul Cetății Timișoarei.

„Amenajarea din Piața Mărăști nu a însemnat doar fluidizarea circulației auto și a transportului public, continuitatea pistei de biciclete sau refacerea traseului pietonal dintre campus Oituz și centrul istoric. Săpăturile arheologice din zonă au permis o cunoaștere mult mai precisă a Cetății Timișoara, a amplasării Porții Viena, alături de multe alte informații. Conturarea Cetății Timișoarei din secolul XIX (cu o mică rectificare ce se va executa săptămâna viitoare) prin amenajarea peisagistică din sensul giratoriu – gazon și trandafiri, dar și punerea în valoare prin același tip de amenajare a statuii Generalului Eremia Grigorescu în an centenar sunt elemente care vin natural într-o zonă încărcată de istorie, dar și foarte important nod de circulație”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

Timișorenii mai pot vedea harta cetății și în Parcul Botanic, chiar la intrarea de pe strada Gheorghe Dima, unde a fost realizată în urmă cu ani buni tot dintr-un aranjament floral.

Iar pentru că în zonă a fost descoperit foarte clar locul unde s-a aflat Poarta Vienei, cei din administrația publică locală vor să scoată și acest lucru în evidență. Nu se știe cum însă, dar se caută o „metodă inedită și inovatoare”.

„Poarta Vienei va fi și ea prezentă în viitor în această amenajare printr-o metodă inedită și inovatoare, dar despre asta la momentul potrivit”, a mai spus Diaconu.

Poarta Vienei se mai numea și Poarta Aradului sau Poarta Mehalei și era amplasată în partea de nord-nord-vest a Cetății Timișoarei. În estul cetății era Poarta Transilvaniei (Poarta Ardeleană sau Poarta Lugojului), iar în sud-vest era Poarta Petrovaradinului.

foto: Facebook/ Dan Diaconu foto: Facebook/ Dan Diaconu ©

Zona sensului giratoriu din Piața Mărăști s-a aflat în șantier câteva luni bune, iar o perioadă de timp șoferii n-au avut deloc voie să treacă pe acolo. Traficul a fost redeschis în prima zi de școală. După reamenajarea întregii zone, reprezentanții PMT s-au lăudat cu prima turbogirație din istoria Timișoarei, care are marcaje ce-i obligă pe șoferi să selecteze banda de ieșire înainte de a intra în sens.

Specialiștii în trafic au vrut să pornească și semafoarele instalate în cadrul proiectului de management al traficului, dar primarul Nicolae Robu a decis că e mai bine fără ele. Nu se știe cu exactitate cât au costat lucrările efectuate de Societatea de Drumuri Municipale în Mărăști, șantierul fiind pe lista lucrărilor de reparații la străzi în baza contractului încheiat între municipalitate și SDM.

Articole pe aceeași temă:

foto: Facebook/Dan Diaconu
Timișoara are, de luni, 10 septembrie, prima turbo-girație din istorie, cea din Piața Mărăști. Traficul a fost redeschis prin zonă luni dimineață la ora 7, după săptămâni bune de lucrări în ritm alert, iar administrația publică locală se laudă cu premiera care a adus pe „verde” traficul din cea mai ...
foto: Facebook/Dan Diaconu
Se fac teste pentru semaforizarea din turbo-girația Mărăști, intersecție modernizată recent de primărie, iar specialiștii urmează să decidă dacă până la urmă vor fi pornite toate semafoarele sau doar o parte dintre ele, potrivit primarului Nicolae Robu. Edilul-șef spune că nu știe dacă există posibi...

 



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor