PMP, la un pas de a bate palma cu PNL pentru formarea unei noi majoritati in CJ Timis

De Bogdan Marta
21Comentarii
PMP, la un pas de a bate palma cu PNL pentru formarea unei noi majoritati in CJ Timis
Ordonanța 13 dată de Guvernul Grindeanu și protestele care au urmat ar putea conduce la o nouă majoritate în Consiliul Județean Timiș. Liderii PMP și PNL Timiș s-au întâlnit, duminică, și au discutat despre posibilitatea formării unei noi alianțe la nivel județean care ar putea scoate PSD din schemă.

Reprezentanții PMP Timiș au transmis că s-au întâlnit, duminică, cu cei ai PNL Timiș și au discutat despre posibile colaborări pe viitor.

„Reprezentanți ai conducerii Filialei Județene Timiș a Partidului Mișcarea Populară s-au întâlnit duminică, 5 februarie 2017, cu lideri locali și județeni ai Partidului Național Liberal.S-a convenit că există premisele unor colaborări punctuale la nivelul Consiliului local Timișoara. Sunt încă amănunte de lămurit în privința acestor potențiale colaborări, sens în care optăm să furnizăm opiniei publice detalii suplimentare doar după o nouă întâlnire între PMP și PNL, dar și după o dezbatere internă, la nivelul PMP Timiș, dezbatere pe care nu o considerăm doar firească, ci și esențială. Au fost identificate puncte comune care ar putea fi susținute de către parlamentarii PMP și PNL de Timiș, aspect pe care îl considerăm de asemenea benefic”, se arată într-un comunicat de presă transmis de PMP Timiș.

Evident, în discuție a fost adusă și crearea unei noi majorități în cadrul Consiliului Județean Timiș, însă, cel puțin deocamdată, cei de la PMP nu vor rupe protocolul de colaborare semnat cu PSD.

„În privința unei colaborări între PMP și PNL la nivelul Consiliului județean Timiș, unde PMP are deja un parteneriat oficial cu Partidul Social Democrat, am optat ca, pentru moment, să ne păstrăm angajamentele actuale de colaborare. Așa cum am mai arătat, atâta timp cât PSD rămâne un partener loial în Consiliul Județean Timiș, nu vedem motive pentru a exista o schimbare de optică din partea PMP.Considerăm întrevederea de astăzi ca fiind una de interes pentru electoratul din județul Timiș, fiind adepții ideii că, pe perioada exercitării mandatelor de aleși locali, reprezentanții PMP au obligația să pună interesul public înaintea celui de partid”, au mai spus cei de la PMP.

Vă reamintim că liderul interimar PNL Timiș, Nicolae Robu, afirma în urmă cu câteva zile că partidele de dreapta ar putea forma o nouă majoritate în CJ Timiș și lansa un apel la unificare. Calculele lui Robu arată că PNL, împreună cu PMP și UNPR ar putea răsturna balanța de forțe la nivel județean.

Articole pe aceeași temă:

Robu, apel catre partidele de dreapta: putem forma majoritatea in Consiliul Judetean Timis



21Comentarii

Citiți principiile noastre de moderare aici !

  1. Ahtum 06.02.2017 12:26
    ce va mai place ciolanul !!!!!
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 1
    + 12
     
  2. Justice 06.02.2017 11:44
    Doar Pop-T ( calin popesc. taricea..), dupa atatia ani in PNL si-a facut repede si el partid sa se razbune pe dreapta si sa se alieze cu stanga doar ca sa scape de "temnita".
    Ce cretini l-or mai votat si pe asta??!?
    Pacat ca se vand asa usor si ieftin romanii si nu isi dau seama de consecinte in viitor..
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 4
    + 13
     
    • pion 18.02.2017 13:52
      A Subtil apropo la Robu !
      Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
      - 1
      + 0
       
  3. True 06.02.2017 11:41
    Doar la noi in tara partidele de dreapta fac alianta cu stanga. Motivul unul singur:lupta pt ciolan.
    Isi lasa ei ( bineinteles asa cum a facut si PNL), ideologiile de dreapta si fac alianta doar pt intere personal.
    Rusinee!!
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 0
    + 14
     
  4. Cetatean 06.02.2017 09:41
    PMP va disparea de pe harta Romaniei. Noi cei care i-am votat in decembrie sunt extrem de furiosi si indignati ca s-au aliat cu PSD la Timisoara! I-am votat tocmai datorita acestei lupte pe care timp de 10 ani Traian Basescu a dus-o cu PSD si pentru ca in timpul mandatelor lui s-a intarit lupta anticoruptie! Si ei si-au batut joc de votul nostru...mare dezamagire.....
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 3
    + 30
     
  5. Sexy 06.02.2017 07:28
    Cine-i tanti?
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 3
    + 8
     
  6. remus 06.02.2017 07:14
    JANGHINA DE ROBU SE ALIAZA CU APRTIDUL LUI BASESCU? CUM POATE SA LINGA SALIVA SCUIPATA DE MARINAR?
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 22
    + 21
     
  7. Claudiustm 05.02.2017 22:47
    Robule lasa combinatiile politice si fa-ti treaba de edil! De cate ori circul in oras o pomenesc pe mama celor care au implementat sistemul de management al traficului. Recomand sa-i scoti din scaunele de birou pe specialistii de la circulatie si sa-i pui zilnic sa circule in traficul "optimizat" din Timisoara. Daca nici acum nu ti-e clar, la alegeri PNL a pierdut in principal din cauza incompetentei legat de acest proiect.
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 8
    + 32
     
  8. Vladimir 05.02.2017 21:59
    Pacat ca nu se cere si demisia lui robu. In seara asta a fost din nou bezna pe strazi
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 15
    + 32
     
    • Raiders 06.02.2017 01:14
      L-am scuipat la propriu pe robu cand l-am vazut la protest...
      Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
      - 15
      + 19
       
      • tibi 06.02.2017 10:24
        meriti o bere sau zece daca chiar ai facut-o
        Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
        - 11
        + 15
         
        • Raiders 06.02.2017 17:26
          App cine da berea :P
          Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
          - 0
          + 3
           
          • pion 18.02.2017 13:55
            DNA !
            Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
            - 0
            + 0
             
        • Raiders 06.02.2017 17:25
          Am facut-o,dar mai pe sustache.Varianta "tusitul" :)) Tot se perinda in jurul meu sa faca poze cu lumea.E vina lui ca a insistat cu prezenta lui in apropierea mea :))
          Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
          - 1
          + 3
           
          • Luca 06.02.2017 21:13
            Și eu îți dau o bere. Bravo!
            Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
            - 1
            + 3
             
  9. PNLPPE 05.02.2017 19:11
    Chiar credeati ca degeaba liberalism conservatorismul este ideologia oficiala a celor de la PNL?
    Liberalism conservator -- tipic pentru partidele "democrat-liberale" sau "liberal-democrate".
    Nu uitati nici afilierea PNL la PPE in parlamentul european...
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 2
    + 17
     
  10. Toni 05.02.2017 18:14
    Tradatori, ca de obicei. Refaceti alianta PNL-PSD?
    BASISTI MINCINOSI!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 16
    + 24
     
  11. Alex 05.02.2017 16:56
    Sar sobolanii dintr-o barca in alta...Mare drag avem si pentru voi, ca sunteti tot acelasi material de hoti / spagari / infractori etc.
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 4
    + 52
     
    • rewq 05.02.2017 18:27
      pai si ce-ai vrea un partid de dreapta sa faca alianta cu un partid neocomunist
      Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
      - 12
      + 12
       
  12. Cetateanul 05.02.2017 16:20
    PNL+PMP+UNPR nu au suficienti consilieri judeteni pentru a demite un Presedinte sau Vice-presedinte de CJ.
    Calcule fac degeaba, atat timp cat postul nu e vacant nu pot propune pe altcineva.
    Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
    - 9
    + 33
     
    • Paul 05.02.2017 23:54
      Drept e, dar deciziile nu le ia presedintele, ci majoritatea din CJ. Poate ramane presedinte PSD, daca fac majoritate doar ce vor ei trece.
      Comentariu ascuns de filtru. Vezi 'Filtreaza comentariile' pentru modificari.
      - 2
      + 16