Ploaie de stele la Timişoara

7Comentarii
Jose Carreras, Al Bano, Ingrid, Alexandra Ungureanu, Maria Radu, Stefan Banica jr, Paula Seling si UB40 vin în această vară la Timişoara.

Amatorii de muzică bună din oraş vor avea parte de nume mari în următoarea perioadă. Seria concertelor la care participă solişti de talie internaţională va fi deschisă de evenimentele prilejuite de Ziua Europei, celebrată în 9 mai. În 9, 10 şi 11 mai, timişorenii vor putea asista, gratuit, la concertele organizate de Primărie. Vineri, 9 mai, iubitorilor de folclor li se pregăteşte, în Parcul Rozelor, spectacolul „Ţara mea-i Banatul meu”, în timp ce, melomanilor, Filarmonica Banatul le pregăteşte o surpriză.

Tot vineri, însă în Piaţa Unirii, vor concerta franţuzoaica In-grid şi solista Alexandra Ungureanu. Sâmbătă, 10 mai, pe scena amenjată în Piaţa Unirii vor urca Maria Radu şi Ştefan Bănică Junior, iar duminică, timişorenii îi vor putea asculta, în aceeaşi locaţie, pe Paula Selling şi Al Bano. Lista vedetelor care vor vizita Timişoara nu se opreşte însă aici. În 12 iulie, la Ştrandul Tineretului, cunoscutul tenor Jose Carreras va susţine un recital de excepţie. El va fi acompaniat de Filarmonica Banatul şi de două soprane.

De Ziua Timişoarei, în 3 august, timişorenilor le va cânta formaţia UB40. Cu excepţia concertului lui Jose Carreras, unde un bilet va costa în jur de 100 de lei, la restul spectacolelor accesul publicului este gratuit.

Diana Lupulescu
diana.lupulescu@informmedia.ro


Video Al Bano – Medley Video Forum

Video Al Bano – Felicita! Video Forum

Video In-Grid – Tu es foutu  Video Forum

Video Alexandra Ungureanu – Hello Video Forum

Video Alexandra Ungureanu – Aprinde Dragostea  Video Forum

Video Maria Radu – Dorul  Video Forum

Video Stefan Banica – S-o facem lata  Video  Forum

Video Stefan Banica jr – Cum am ajuns sa te iubesc Video Forum

Video Paula Seling  Video Forum

Video UB40 Red Red Wine  Video Forum

Video Jose Carreras 1 Video

Video Jose Carreras 2 Video



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor