Plătim taxe şi impozite mai mari din 2010

10Comentarii
Plătim taxe şi impozite mai mari din 2010
Primăria Timişoara va încasa mai mulţi bani de la contribuabili. Instituţia propune modificarea hotărârii de consiliu local din mai 2009 prin care au fost stabilite impozitele şi taxele locale pentru anul 2010, după ce guvernul a hotărât indexarea valorilor impozabile cu rata inflaţiei din ultimii trei ani.

Şeful Direcţiei Fiscale a municipalităţii timişorene, Adrian Bodo, spune că, prin noul proiect de hotărâre iniţiat de Executiv, care va fi supus dezbaterii publice înainte să fie supus la vot în consiliul local, se urmăreşte alinierea la Hotărârea de Guvern 956 din 2009, privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010.

Am spus, încă din luna mai, că Guvernul, o dată la trei ani, trebuie să vină şi să indexeze valorile impozabile din tabele cu rata inflaţiei şi acest lucru s-a întâmplat, inflaţia a fost de 20 la sută din 2006 până în 2009. Ultima oară când au fost indexate valorile impozabile a fost în anul 2006. Nivelul impozitelor şi taxelor locale va fi cel ce rezultă din aplicarea noilor valori din tabele”, a explicat Bodo.

Directorul Direcţiei Fiscale spune că, prin acest proiect, taxele şi impozitele vor fi majorate de fapt cu circa 12-14%: „Consiliul local, pe lângă indexarea pe care a dat-o guvernul, mai poate să aplice o majorare cu 20% a impozitelor, lucru pe care nu o să îl facem. E suficientă indexarea cu rata inflaţiei, contribuabilii trebuie să aibă un nivel suportabil. Noi, cu hotărârea din mai, veneam şi spuneam dacă dorim să majorăm impozitele şi noi le-am menţinut la acelaşi nivel, deşi tehnic spuneam că le majorăm cu 6 la sută, dar impozitele, din 2006 până în 2009, au rămas ca bază aceleaşi, nu s-au modificat deloc. Acum vor creşte, valorile din tabele au crescut cu 20%, dar impozitele cresc probabil cu vreo 12 la sută. Noi, faţă de nivelul pe care l-am avut în 2006 în tabele, am aplicat o majorare cu 6 procente, la care se adaugă acum diferenţa care va fi de 12, cel mult 14 procente”, a adăugat Adrian Bodo. În ceea ce priveşte colectarea, până acum 93 la sută dintre timişoreni şi-au achitat dările, spun oficialii municipalităţii.

Timişorenii îşi pot spune părerea legat de acest proiect la dezbaterea publică pe care o va organiza primăria, joi, de la ora 16, la Sala Lira. Ulterior, proiectul va fi supus spre aprobare în Consiliul Local Timişoara.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor