Vorbim despre 19 plante, puse din loc în loc pe unele străzi pietonale, fie lângă burlane, fie lângă… coșuri de gunoi. Mai întâi au fost scoase câteva dale din pavaj însă, chiar lângă clădirile istorice.
„Ele au fost puse pentru a masca burlanele. Vor fi 19 bucăți, plantarea lor urmând să fie încheiată în aceste zile, fiind prevăzută în proiectul de reabilitare a zonei Cetate, pe fonduri europene”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.
Unele plante vor avea protecție metalică, iar altele nu.
Pe strada Mercy au apărut deja primele patru plante cățărătoare, iar pe strada Gheorghe Lazăr, la colțul clădirii care adăpostește sediul PNL, a fost sădită una.
Potrivit informațiilor obținute de la Primăria Timișoara, pe Mercy rămân până la urmă patru, pe Eugeniu de Savoya vor fi două, pe Gheorghe Lazăr una, pe Vasile Alecsandri două, pe Francesco Griselini una, pe Proclamația de la Timișoara trei, pe Lucian Blaga una, pe strada Bocșa patru, iar pe Enrico Carusso una singură. Este vorba despre plante ornamentale precum Pyracantha hybrida, Lonicera caprifolium – Caprifoi, Wisteria sinensis – Glicină chinezească, trandafir cu port înalt și Campsis radicans – Trâmbiță.
Șantierul din centrul istoric a durat doi ani. Zece străzi au fost închise circulației auto și transformate în pietonale: Constantin Mușat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Griselini, Radu Negru, Strada Fără Nume, General Praporgescu, Enrico Carusso și Eugeniu de Savoya. S-a lucrat, de asemenea, în patru piețe publice: Libertății, Țarcului, Sf. Gheorghe și Unirii.
Șantierul s-a întins, mai exact, pe 45.923 de metri pătrați, marea majoritate a banilor venind de la Uniunea Europeană. Valoarea totală a proiectului a fost de aproximativ 10 milioane de euro, municipalitatea încheind, de fapt, două contracte: unul pentru reabilitarea spațiilor publice din Cetate și altul pentru punerea în valoare a vestigiilor din centrul istoric. Acesta din urmă este de peste 7 milioane de lei și încă nu a fost finalizat. De reabilitarea centrului istoric s-a ocupat firma Romprest, iar de punerea în valoare a descoperirilor arheologice societatea Corint. Ambele firme au avut alte societăți subcontractate.
Mai rămâne acum doar ca cineva să se preocupe și de clădirile istorice din Cetate, care se degradează pe zi ce trece…
Alte articole pe aceeași temă:
Remedieri la lucrarile inaugurate in Cetate. A fost scos din pavajul de pe Alecsandri
Gata cu santierul din Cetate si… nu prea. Inaugurare fastuoasa in centrul istoric din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!