Plantam fapte bune: 4.000 de puieti vor fi saditi de 500 de voluntari intr-o localitate de langa Timisoara

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
6Comentarii
Plantam fapte bune: 4.000 de puieti vor fi saditi de 500 de voluntari intr-o localitate de langa Timisoara
© foto: Eco Club Timisoara
Într-o localitate de lângă Timișoara, voluntarii vor planta fapte bune. Aproximativ 500 de voluntari s-au înscris deja pentru a planta 4.000 de puieți de stejar, frasin ș corcoduș, care vor face parte dintr-o perdea forestieră.

Acțiunea de plantare va avea loc în Sânmihaiu Român, localitate de lângă Timișoara, în 18 noiembrie. Aproximativ 500 de voluntari s-au înscris pentru a planta 4.000 de puieţi forestieri (stejar penduculat, frasin și corcoduș). Organizatorii acțiunii „Plantăm fapte bune în România” pun la dispoziţia voluntarilor transport (plecare din parcarea Iulius Mall, ora 8.00) celor care au solicitat, material săditor, mănuși de protecție, unelte, apă, sandwich-uri, serviciu de prim ajutor și cabine ecologice.

„Vom desfășura o acțiune de extindere și completare cu puieți în cea de-a doua plantație deschisă de noi în martie 2016, cu rol de perdea de protecție forestieră, la Sânmihaiu Român. Deși inițial am dorit să completăm plantația forestieră de la Utvin, ploile din ultima perioadă ne îngreunează accesul la terenul de pe hotar. Ca atare, aici vom reveni în primăvară”, a spus Andreia Schneider, coordonator local Timiş.

Voluntarii vor primi în urma activității de plantare sau de organizare o diplomă Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume (detalii pe www.plantamfaptebune.ro, secțiunea Green Endorsement).

Acţiunea din 18 noiembrie este realizată cu sprijinul Ministerului Apelor şi Pădurilor, Romsilva, Jandarmeria Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Organizatori locali sunt Asociația ECO CLUB Timișoara şi Primăria și Consiliul local al comunei Sînmihaiu Român. Echipa organizatorică va anunța orice modificare a programului care poate apărea în funcție de condițiile meteorologice.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor