Plan UE privind imigraţia ilegală

1Comentariu
Plan UE privind imigraţia ilegală
Miercuri urmează să fie date publicităţii detalii privind planul Uniunii Europene pentru diminuarea fenomenului imigraţiei ilegale.

Este prevăzută, între altele, formarea unei forţe rapide de intervenţie în problema imigraţiei ilegale. De asemenea, ar urma să fie pus la punct un sistem de vize pe termen scurt la nivelul Uniunii Europene şi măsuri pentru limitarea exodului tinerilor bine pregătiţi din statele aflate în dezvoltare.

Din ce în ce mai mulţi imigranţi, mai ales din Africa, încearcă să ajungă în Europa chiar cu riscul de a se lăsa în voia traficanţilor- aceasta fiind, de altfel, calea pe care mulţi o şi aleg pentru a ajunge în Europa.

Ţările care au devenit punctele de destinaţie ale imigranţilor, în special Italia, Malta şi Spania se declară copleşite de numărul mare de imigranţi. Comisia Europeană va da publicităţii detalii ale viitoatrei strategii privind imigraţia ilegală, care include propuneri de suplimentare a patrulelor aeriene şi pe apă de-a lungul coastelor europene.

De asemenea, strategia prevede un regim de vize pe termen scurt şi măsuri privind combaterea traficului cu persoane. Autorităţile europene ar urma să lucreze mai îndeaproape şi cu statele din care provin imigranţii ilegali, astfel încât cei care sunt prinşi să fie reprimiţi în ţările din care provin şi, în acelaşi timp, pentru ca aceştia să poată avea condiţii mai bune de trai acasă.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor