Plai Festival, la finalul unei noi editii. Workshop-uri, teatru, concerte si legendarul Bob Geldof

De Dariana Bratu
13Comentarii
Plai Festival, la finalul unei noi editii. Workshop-uri, teatru, concerte si legendarul Bob Geldof
© foto: Cornel Putan
Timp de patru zile, Muzeul Satului din Timișoara a fost gazda unei noi ediții Plai, cea cu numărul 11. Ca în fiecare an, evenimentul a adus laolaltă cântăreți, actori, dansatori și alți artiști pregătiți să încânte publicul cu prestațiile lor. Mulți dintre ei au reușit, desigur cel mai bun moment al Plai 2016 fiind concertul susținut de Bob Geldof.

Plai Festival a debutat joi, 8 septembrie. Așa cum organizatorii au anunțat cu săptămâni în urmă, prima seară a evenimentului nu a constat decât într-un singur concert, cel al britanicei Joss Stone. Talentata cântăreață a avut parte un public modest, sub așteptări, însă acest lucru nu a făcut concertul să fie mai puțin special.

Cei care au venit să o asculte pe Joss Stone s-au bucurat din plin de vocea ei spectaculoasă, de istorioarele amuzante dintre piese și de „vizita” pe care artista a făcut-o în public. Pentru a anima atmosfera și pentru a dezmorții publicul timid, Joss a coborât de pe scenă și a cântat fără microfon alături de fani. Gestul a fost foarte apreciat de spectatori care au cântat și au dansat alături de artistă, răsplătind-o cu ropote de aplauze.

A doua zi de Plai le-a readus timișorenilor atmosfera de festival. Aleile Muzeului Satului au devenit mai animate vineri, 9 septembrie, iar vizitatorii au avut parte de două concerte, o proiecție de film, spectacole și nu numai.

Primii care au urcat pe Scena Mare au fost băieții de la Fantome, rezident act în cadrul festivalului.

Apoi, timișorenii au putut să danseze și să cânte împreună cu membrii trupei Milky Chance, care au adus în orașul de pe Bega melodii precum, „Down by the river”, „Stolen Dance”, piese noi, dar și solo-uri de chitară extrem de reușite.

Seara a continuat cu un afterparty plin de energie, organizat de echipa Sabotage.

Cu un public mai numeros și cu Bob Geldof drept headliner, a treia zi de festival a fost cea mai reușită. Pe timpul zilei, curioșii au putut să participe la numeroasele workshop-uri oferite de partenerii culturali ai Plai.

La lăsarea serii Scena Mare a fost din nou în centrul atenției. Publicul a putut să asculte Fantome, apoi pe Aziza Brahim. La ora 22, scena i-a revenit însă lui Bob Geldof, care a reușit în doar câteva momente să transforme complet atmosfera festivalului. Concertul a debutat cu „The Great Song of Indifference”. Pe parcursul întregii prestații artistul a interacționat cu publicul și i-a transformat pe cei prezenți în actori ai spectacolului său, îndemnându-i să cânte. De asemenea, Geldof le-a vorbit spectatorilor săi despre cele două Românii pe care le-a întâlnit, cea din perioada comunistă și cea din prezent, dar și despre Timișoara de acum și cea de atunci. Per total, artistul a reușit să fascineze publicul prin muzică, simțului umorului, prezența scenică plină de energie și muzicienii spectaculoși care au urcat pe scenă alături de el. Concertul Bob Geldof a fost de departe cea mai bună prestație din cadrul Plai 2016.

Seara de sâmbătă a continuat cu un afterparty, dar și cu un spectacol de teatru comic oferit de „Asphalt Theatre”. Grupul din Israel s-a bucurat de foarte mult succes și au fost rechemați pe scenă, în repetate rânduri, de spectatori.

Plai 2016 s-a încheiat duminică seara, dar nu înainte de concertele Marinah y Chicuelo și Oi Va Voi.

Articole pe aceeași temă:

Line-up complet pentru Plai Festival 2016. S-a anuntat ultimul nume de pe Scena Mare



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor