Pilotul timisorean accidentat inaintea unui miting aviatic in Suceava a fost adus la Spitalul Judetean Timisoara

De Marcel Hoster
3Comentarii
Pilotul timisorean accidentat inaintea unui miting aviatic in Suceava a fost adus la Spitalul Judetean Timisoara
© Tion: Pilotul timisorean accidentat inaintea unui miting aviatic in Suceava a fost adus la Spitalul Judetean Timisoara
Sorin Bochiș, pilotul timișorean care a fost accidentat grav în cadrul unei ședințe de antrenament premergătoare unui miting aerian organizat la începutul lui august în județul Suceava, a fost transferat, la solicitarea familiei, la Spitalul Județean Timișoara. El era internat în comă la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Bonchiș fusese rănit pe data de 4 august, în urma unui accident apărut în timpul unui zbor de antrenament în cursul pregătirii unui miting aerian în localitatea Frătăuții Vechi din Suceava. Avionul pilotat de acesta a intrat în coliziune cu altul, coliziunea ducând la decesul unuia dintre piloți, iar Bochiș a fost rănit extrem de grav. El a suferit un traumatism cranio-cerebral deschis, contuzie toraco-abdominală, fractură de gambă. A fost intubat și ventilat mecanic și a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Medicii ieșeni au aprobat transferul pacientului la Timișoara, la cererea familiei.

„Pacientul a fost transportat aerian, la cererea familiei și cu avizul medicilor, de la Secția ATI a Spitalului de Neurochirurgie din Iași, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Timișoara. El se află în comă post-traumatism cerebral sever, este intubat, ventilat mecanic și stabil hemodinamic”, a declarat Diana Cimpoeșu, Șeful UPU-SMURD Iași, conform Mediafax.

Pilotul este internat în Secția ATI la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara.

„Pacientul a ajuns la unitatea sanitară cu elicopterul, în comă comă profundă, dar stabil respirator și hemodinamic. În prezent este internat la secția de Anestezie Terapie Intensivă. Pronosticul este rezervat”, ne-a declarat Andreea Borboroș, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Timișoara.

Sorin Bochiș are 53 de ani și este din Timișoara. El lucra ca pilot în cadrul unei mari companii aeriene, dar evolua și în cadrul Clubului de Aviație Cioca din Timișoara, unde era pilot de acrobații. El a fost pilot în Regimentul 93 aviație de vânătoare din Timișoara, unde a zburat pe avioane supersonice de luptă.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor