Pilotul Florin Staici se declară furat la timp

10Comentarii
Pilotul Florin Staici se declară furat la timp
Pilotul de raliu Florin Staici este nemulţumit de rezultatul pe care l-a obţinut, săptămâna trecută, în etapa de automobilism organizată la Centrul Comercial Euro din Timişoara. Acesta spune că a fost neîndreptăţit şi că a scos un timp mai bun decât Alexandru Krepelka, cel care a ieşit câştigător. 

Deşi este considerat cel mai bun pilot de raliu din Timiş, Florin Staici a reuşit doar locul doi la etapa de automobilism de duminică. Acesta spune însă că Krepelka a avut un timp cu aproape o secundă mai mic decât el şi totuşi a ieşit pe locul întâi. Staici a făcut, în timpul competiţiei, o înregistrare video în care se vede cine a trecut primul linia de sosire.

Se vede clar cum la fiecare viraj sunt înaintea lui. Eu iau curba, iar pilotul Krepelka abia face virajul. Se vede şi cum eu trec linia de sosire cu aproape o secundă înaintea lui. Nu se poate să se întâmple aşa ceva într-un concurs de automobilism. Şi anul trecut a fost aceeaşi problemă, doar că atunci nu am filmat competiţia. Nu voi merge pe calea juridică, însă iau în calcul posibilitatea să mă retrag”, a declarat Florin Staici.

Organizatorii campionatului se apără şi spun că Staici a avut o viteză de reacţie mai slabă decât pilotul care a ajuns pe primul loc. Din punctul lor de vedere, nu contează cine a ajuns primul la final, ci cine a avut cel mai bun timp.

Mi-a arătat şi mie înregistrarea. Îmi pare rău de Staici, însă el a avut o viteză de reacţie sub Krepelka. El nu a depus nicio contestaţie scrisă, iar acele filmări nu reflectă realitatea din concurs. Staici a plecat cu 0,8 secunde mai târziu, iar la final, diferenţa dintre cei doi a fost de 0, 20 secunde. La acest concurs nu contează cine ajunge primul la finiş, ci cel care are cel mai bun timp” a spus Ladislau Giurisici, organizatorul concursului.

Borlovan, de partea lui Staici

Preşedintele Comisiei de Automobilism şi Karting din Timiş, Sandy Borlovan, susţine afirmaţiile făcute de Florin Staici.

După ce am văzut şi eu înregistrările, este clar că Florin a ajuns primul. El era mult înainte când Krepelka abia penetra celula. Am înţeles că cealaltă parte susţine că Staici a plecat mai târziu la start, cu atât mai mult trebuia să câştige. Eu nu am apucat să am o discuţie mai amănunţită cu organizatorii, dar acest lucru este o problemă în automobilism şi nu ar trebui să se întâmple aşa ceva”, a declarat Borlovan.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor