Pilotul cu două rânduri de aripi

8Comentarii
Pilotul cu două rânduri de aripi
TIMIŞOARA – Singurul aviator militarpreot din lume se trage din familia lui Aurel Vlaicu. El construieşte, în buza Timişoarei, biserică pentru zburători şi-mparte firimituri sfinţite la cetele de zburătoare. 

Ca să zbori, îţi trebuie o pereche de aripi bune. Fie că eşti pasăre, fie că eşti pilot. Dar Marcel Vlaicu din Timişoara este privilegiat – el are două perechi de aripi. Este pilot militar şi, în acelaşi timp, este şi preot militar şi mai are şi parohie la „Timişoara Aeroport“. Aşa că simbolul meseriei sale de pilot îl dublează cu cel al unui preot de mir.

Altul în lume nu e să facă asta! Unde mai pui că este şi din familia lui Aurel Vlaicu! Mă întreb cum e să fii în două armate, una a celor de jos, una a lui Hristos. Şi mai am o curiozitate: oare cum au aripile îngerii din biserica lui?

E loc pentru multe dezamăgiri atunci când o iei pe arătură cu visarea… De unde îngeri şi aripi când părintele Vlaicu încă nu are biserică? A primit o sală la fosta Casă a Armatei din zonă şi acolo şi-a încropit biserică. E duminică, ies credincioşii, rămâne în sală un om jovial, în a cărui ascuţime de minte te poţi tăia de brici ce e.

Îi place să vorbească, să împartă din ce ştie, să povestească, să râdă bine, ne „batem” pentru a ne înscrie la cuvânt, găsim o droaie de lucruri de schimbat între noi – dar părintele Vlaicu este şi un ascultător bun, mă urmăreşte, uneori intuieşte ce vreau să spun, îmi completează replicile precum şi eu lui, avem comun nu doar un fond principal de cuvinte, ci şi masa vocabularului, şi chiar şi opţiunile, şi resursele culturale.

Doru

De aproape două decenii (câte mi-a permis vârsta altoită pe minte) răscitesc cărţile lui Doru Davidovici, pilotul militar cu scriitura sa despre zbor care te înnebuneşte şi care te poate sui, gâscă statică şi pusă la îngrăşat, în carlinga celui mai sprinten MiG, cu el. (Deşi a murit, deja de atâta vreme, cu MiG-ul său cu tot, lângă Jegălia).

Vreau să ştiu dacă toţi piloţii sunt aşa de nebuni după zbor, dacă toţi iau ce fac pe pământ ca pe un interimat pentru zbor. Îl piscălesc decent pe părintele Vlaicu, nu-i place să vorbească despre asta, a fost trecut de pe MiG-uri pe elicoptere, probabil e ca şi cum ai căra cobiliţe de apă de la fântână când te-ai obişnuit cu Perrier. Şi totuşi, e zbor…

„Preot zburător? Niet!”

Marcel Vlaicu este părinte spiritual peste 208 fumuri (care fumuri, că în cartierul lui totul e nou, totul e bloc!), preot al parohiei special „inventate” pentru el de mitropolitul Nicolae şi locotenent comandor, ofiţer de stat major, încadrat, acum, la Turda, că deh, a venit NATO şi i-a desfiinţat unitatea de lângă Timişoara unde lucra.

Au vrut unii cu grade mari să-l desfiinţeze şi pe el, că cică „nu dă bine să fii şi preot, şi pilot”, şi i-au sugerat să-şi dea demisia, dar pilotul Vlaicu şi-a pus cizma de zbor în uşă şi a zis nu. Şi că, dacă e vreo problemă, să-l dea afară, că atunci vor trebui să-i explice şi de ce, într-un mod mai coerent.

Încă un Vlaicu la manşă

Cum să renunţi la drumul tău în viaţă? Doar pentru că teaca ta a fost mai largă şi a permis găzduirea a două pasiuni, două vocaţii transformate în meserii doar de un stat de plată?

Marcel Vlaicu a absolvit în 1988 Şcoala „Aurel Vlaicu” de ofiţeri de aviaţie, secţia personal navigant. Şi-a purtat numele prin şcoala cu numele strămoşului (e rudă a celebrului aviator pe linia fratelui tatălui lui Aurel Vlaicu) şi, după coridoare şi săli de clasă, l-a ridicat şi pe cer, ca un vrednic Vlaicu ce se află.

Dar nu i-a ajuns cerul. Aşa că, între ’95 şi ’99, a urmat şi Facultatea de Teologie, la Timişoara, deşi era deja însurat, cu copil, stătea la marginea Timişoarei, lângă aeroport, şi mai era şi detaşat la Caransebeş.

Cuvinte de laudă

Când Vlaicu a absolvit Teologia, a fost creată pentru el Parohia Timişoara Aeroport. Ridic-o de la zero, adună credincioşii, zideşte biserică. Acum, la câţiva ani, biserica de lângă aeroport încă îşi întinde schelele spre urmele de pe cer ale avioanelor.

Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit dr. Nicolae Corneanu al Banatului spune despre el: „Îi sunt recunoscător pentru ce face împreună cu credincioşii, are o activitate merituoasă. Au nevoie şi cei care zboară de asistenţă spirituală.”

Urma trecerii unui avion

Spune Doru Davidovici undeva: „Eu n-o să las nimic în urmă, zborul, aer, traiectoriile se şterg, dacă după fiecare avion ar rămâne urma trecerii sale, cerul s-ar acoperi de o dantelărie bizară, care n-ar lăsa lumina soarelui să pătrundă”. Ce lasă un pilot militar în urmă, când e şi preot?

Dar rămâne ceva. De trei ani construieşte Vlaicu la biserică, duce cărămizi cu mâinile şi îşi amestecă sudoarea în mortar, şi culcă în piatra rece şi dorul lui de zbor, ca Ană, şi dragul lui de oameni, să-i urce cu el spre cer.

De s-ar baza pe ce primeşte de la Stat, ar fi gata biserica în 200 de ani, dar toţi îl mai ajută, cu puţin, cu ceva, cum pot, împreună cu Cristian Tiron, inginerul îngăduitoarei firme cu care lucrează. Ar mai avea nevoie de măcar 50.000 de euro, ca să acopere biserica, dar nici nu se vede bătând pe la uşi şi milogindu-se…

Om, pilot şi multe altele

Îi spun că NASA avea, pentru primele două valuri de viitori astronauţi, un chestionar. Doritorii de „foncţii” stelare scriau de 20 de ori, în ordinea importanţei, o autodefinire. Până să continui, părintele Vlaicu mi-o dă pe a lui: „om, aviator, tată, constructor şi multe alte puncte.”

Interesant – TOŢI cei care au intrat în primele două rânduri, la NASA, au pus, pe primele două poziţii, „om şi pilot”. Îl întreb când e mai aproape de Dumnezeu, în altar sau la manşa avionului. E înţelept, grav şi ghiduş în acelaşi timp, într-un amestec care, dacă ar fi îmbuteliat ca parfum, ar purta nume de casă mare: „Eu nu ştiu când sunt mai aproape de Dumnezeu, dar mă lupt să nu fiu niciodată departe.”

Biserica ce se ridică şi MIG-urile care au coborât

Ne bate o cioară în geam, semn că vrea mâncare – rămăşiţele de la „Corpus Chirsti” îşi continuă viaţa purtate de aripi – şi cum ar putea fi altfel, aici? Mergem spre biserică şi spre „muzeul de MIG-uri”, trecem prin cartierul unde bătrânii piloţi poartă, după ani de la pensionare, rămăşiţele de echipament, cu mândrie. Vreau să înţeleg, totuşi, dacă Vlaicu e mai degrabă pilot, sau preot, sau cum? Îl întreb ce uniformă ar lua dacă l-ar trezi cineva noaptea, având nevoie de el. Zice că ar şti după ce s-ar uita la cel care-l trezeşte.

Vedem biserica, vedem MIG-urile plânse şi ele după dorul de zbor. Facem poze, discutăm despre vimaanele din Mahabharata, chestii zburătoare (OZN-uri?) care îl pasionau şi pe Doru Davidovici. Vlaicu are, în mintea sa şi în suflet, loc pentru toate cele care zboară.

Mângâi MiG-ul pe bot, îl întreb pe pilot cum e să prinzi iar un asfinţit, nepământean, din avion, când pământul din care te rupi e deja în beznă. Nu îmi răspunde. Vlaicu e un amalgam, un lichen frumos, în care nu poţi despărţi preo­tul de pilot, şi în fond, de ce i-ai despărţi ? E, pur şi simplu, un suflet mare care zboară!

Ramona Băluţescu



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor